Zona euro
trebuie să-şi urmeze planul de recuperare urmând politicile de austeritate, a
declarat ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schauble, semnalând deschiderea
limitată a Berlinului pentru promovarea creşterii susţinută de unii lideri
europeni.
Singurul mod de a obţine creşterea necesară în regiune este de a
continua reducerea deficitelor bugetare şi a îndatorării, a spus Schauble,
lăudând bugetul Spaniei, care include noi taxe şi reduceri de cheltuieli de 27
miliarde de euro, scrie Financial Times.
"Prima precondiţie pentru a avea creştere
sustenabilă în toată Europa este consolidarea fiscală. Dacă vorbim acum despre
creştere, nu trebuie să se înţeleagă o schimbare de direcţie. Asta ar fi o
greşeală", a spus Schauble, într-o conferinţă
de presă cu omologul său spaniol, Luis de Guindos.
Remarcile lui Schauble vin în contextul dezbaterilor
politice din Franţa, Grecia şi Olanda, cauzate de nemulţumirea privind
politicile de austeriate. Planul
care obţine cel mai mult sprijin în consultările dintre liderii europeni este
asigurarea de fonduri noi Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), care
investeşte alături de sectorul privat în infrastructură şi alte proiecte de
dezvoltare în Europa, potrivit unor oficiali europeni, citaţi de Financial
Times. Comisarul european pentru afaceri
economice, Olli Rehn, a propus, în aprilie, suplimentarea capitalului BEI cu 10
miliarde de euro, în urma căruia capacitatea de creditare a băncii ar urca la
60 de miliarde de euro. Propunerea a primit, între timp, sprijin din partea lui
Francois Hollande, favorit în sondaje pentru scrutinul prezidenţial din Franţa,
dar şi a cancelarului Merkel.
Schauble
a declarat că BEI are o "bună experienţă" în atragerea de capital
privat prin proiecte de cofinanţare.
O
astfel de măsură nu va avea, probabil, beneficii pe termen scurt, iar alţi
lideri europeni au cerut măsuri cu impact imediat.
Din cauza contracţiei economice peste aşteptări din unele ţări, o serie
de oficiali au cerut relaxarea noilor reguli bugetare dure care au forţat
Belgia, Spania şi Olanda să taie cheltuielile publice cu miliarde de euro,
în pofida agravării recesiunii.
FMI
susţine o astfel de relaxare, iar oficialii europeni citaţi de Financial Times
afirmă că există un anumit sprijin şi în cadrul Comisiei Europene. Banca
Centrală Europeană se opune însă puternic, iar astfel de planuri nu sunt
susţinute de Germania.
Știre preluată de la:
Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu