Măsurile de austeritate aplicate de Guvernul
portughez ameninţă drepturile omului şi au afectat în mod disproporţionat
tinerii, persoanele vârstnice şi romii, a apreciat comisarul Consiliului
Europei (CoE) pentru drepturile omului, la finalul unei vizite în Portugalia.
"Austeritatea
bugetară (...) a afectat în mod disproporţionat drepturile grupurilor celor mai
vulnerabile, în particular ale tinerilor, ale persoanelor în vârstă şi
romilor", a conchis Nils Muiznieks într-un comunicat, la finalul unei
vizite de trei zile în Portugalia.
"Este esenţial să fie
incluse drepturile omului în strategiile economice şi mai ales într-un context
de austeritate să nu fie uitaţi cei mai vulnerabili", a precizat comisarul
CoE.
"Trebuie
schimbată politica dacă vedem că efectele asupra grupurilor precare sunt
disproporţionate", a adăugat el.
Afectată
de criza datoriilor, Portugalia a obţinut în mai 2011 un ajutor din partea
Uniunii Europene şi Fondului Monetar Internaţional în valoare de 78 de miliarde
de euro. În schimb, statul aplică o politică de austeritate fără precedent care
a agravat recesiunea şi a provocat o creştere a ratei şomajului care depăşeşte
în prezent 15 la sută.
În acest context,
"neglijenţa" faţă de persoanele vârstnice şi copii riscă să se
agraveze, a avertizat Muiznieks, subliniind că potrivit informaţiilor pe care
le-a primit "un număr tot mai mare de copii din Portugalia renunţă la
şcoală pentru a-şi găsi un loc de muncă şi a-şi ajuta familia".
"Am
încurajat Guvernul să ia măsuri (...) pentru a evita o reapariţie a exploatării
copiilor la muncă", a precizat el.
Comisarul
şi-a exprimat îngrijorarea privind impactul asupra celor 40.000-60.000 de romi
din Portugalia, care "continuă să facă obiectul segregării şi discriminării".
"Este esenţial nu numai să ajutăm romii, ci şi să combatem prejudecăţile
şi stereotipiile din rândul populaţiei", a subliniat el.
Comisarul a salutat însă
eforturile Guvernului în special în ceea ce priveşte implementarea, anul
trecut, a unui program de "urgenţă socială" pentru a preveni efectele
crizei financiare.
Știre preluată de la:
Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu