După
numărarea a 99% din voturi, Noua Democraţie (dreapta) şi socialiştii PASOK
(stânga), partidele care au dominat scena politică din Grecia mai multe decenii
şi singurele formaţiuni importante care susţin politica proausteritate, au
obţinut împreună mai puţin de 32% din voturi şi numai 149 din cele 300 de
locuri în Parlament.
Pentru a continua politica de austeritate, cele două partide istorice vor
fi nevoite să-şi atragă alţi parteneri. Orice coaliţie va avea viaţă
scurtă, declanşând noi intertitudini politice în Grecia şi ameninţând cu
agravarea crizei datoriilor din zona euro .
Pe
parcursul numărării voturilor, liderul Noua Democraţie, Antonis Samaras, a
făcut un apel pentru formarea unui guvern de uniune naţională, care să menţină
Grecia în zona euro. Şeful PASOK, Evangelos Venizelos, a cerut, de asemenea, un
guvern de unitate, afirmând totodată că partidul său a plătit preţul măsurilor
luate din cauza crizei.
Partidele
mici care au câştigat în alegeri sunt toate împotriva măsurilor de austeritate,
dar sunt prea divizate pentru a forma o coaliţie.
"Există multă incertitudine
în acest moment referitor la ce fel de guvern va fi format şi dacă acest
executiv va susţine acordul cu FMI", a afirmat Diego Iscaro, analist la
IHS Global Insight.
PASOK a obţinut numai 13,2% din voturi, fiind împins pe locul al
treilea de Coaliţia Stângii, cu 16,5%. Partidul Noua Democraţie a atras 18,8%
din voturi, iar liderului acestuia Antonis Samaras, va fi probabil desemnat să
formeze un nou
guvern de către preşedintele Greciei, Karolos Papoulias.
"Nu mai pot suporta să trăim
ca cerşetorii în propria noastră ţară. Coaliţia Stângii îi poate trezi", a afirmat Kate Savvidou, o
pensionară de 65 de ani, care a renunţat să mai voteze PASOK.
Liderul
Coaliţiei Stângii, Alexis Tsipras, a salutat ceea ce a numit o revoluţie
paşnică şi a afirmat că Angela Merkel, cancelarul executivului german, ar
trebui să înţeleagă că politicile de austeritate au fost înfrânte.
"Poporul elen a dat un mandat pentru un nou
început, cu solidaritate şi justiţie în loc de măsuri barbare impuse prin
acordurile financiare", a spus el.
Samaras ar urma să primească luni mandatul
pentru formarea noului guvern. Conform Constituţiei, preşedintele Greciei,
Karolos Papoulias, va da termen
de trei zile partidului cu cele mai bune rezultate să formeze un guvern. Dacă
acesta eşuează, al doilea partid după numărul de locuri din parlament va primi
mandatul. Procedura se aplică în continuare până ce toate partidele din
parlament eşuează, după care au loc noi alegeri, trei săptămâni mai târziu.
Grecia trebuie să depăşească un
test dificil în iunie, când trebuie să aprobe în legislativ măsuri suplimentare
de reducere a costurilor în valoare de 11 miliarde de euro, pentru următorii
doi ani, în schimbul continuării ajutorului financiar de la UE şi FMI.
Şocul
electoral din Grecia a coincis cu victoria în alegerile din Franţa a
socialistului Francois Hollande, situaţie care va spori probabil rezistenţa
unor state europene faţă de politicile de austeritate promovate de Germania.
Premierul
italian tehnocrat, Mario Monti, confruntat pe plan intern cu o opoziţie tot mai
mare la austeritate, a discutat telefonic cu Hollande şi alţi lideri europeni
după alegerile de duminică pentru a susţine introducerea unor politici de stimulare
a creşterii.
Știre preluată de la:
Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu