Preşedintele
Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a dat asigurări că Uniunea Europeana
este în măsură să facă faţă crizei din zona euro şi va face tot ce-i stă în
putere pentru a depăşi criza financiară, într-un discurs rostit joi în faţa
Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) din New York, relatează
Associated Press şi RBC.
'Suntem
angajaţi în reforme, care vor pune bazele unei noi politici economice şi
bugetare. Din cauza vâlvei din presă, nu se văd progresele noastre în crearea
condiţiilor de redresare economică şi a unei creşteri stabile durabile', a
afirmat Barroso, menţionând că în acest moment prioritar pentru Europa este
stimularea economiei şi crearea condiţiilor de creştere economică.
'În mod clar avem nevoie de disciplină bugetară, de reforme structurale şi investiţii specifice pentru a obţine o creştere economică şi a restabili încrederea investitorilor', a subliniat preşedintele Comisiei Europene.
În acest context, AP notează că laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Joseph Stiglitz, are opinii diferite. Potrivit acestuia, reducerea cheltuielilor publice în UE şi SUA duce la o creştere economică mai lenta şi la un 'deceniu pierdut' în ţările dezvoltate occidentale. Eforturile depuse de Europa pentru a depăşi criza datoriilor echivalează cu o 'sinucidere' în plan economic, care poate distruge zona monedei unice, afirmase recent Joseph Stiglitz, îndemnând continentul european să se concentreze pe stimularea creşterii economice. 'Am impresia că Europa se îndreaptă spre sinucidere. Niciodată până acum un program de austeritate severă nu a repurtat succes în nicio ţară mai importantă', a apreciat el, într-o conferinţă la Viena.

Știre preluată de la:
Agerpres
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu