O eventuală decizie a Greciei de a părăsi zona euro
ar ridica probleme serioase pentru Spania, Italia şi alte ţări din blocul
monetar cu datorii mari, care trec prin programe de reforme structurale, a
declarat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick.
Criza
datoriilor de stat din zona euro rămâne cel mai mare risc pentru economia
globală, a afirmat Zoellick miercuri seara la Washington Economic Club.
"Cea mai importantă problemă
nu va fi Grecia, ci Spania şi Italia", consideră oficialul.
Dacă
Grecia ar decide să iasă din zona euro, efectele propagate în economia globală
ar fi foarte grave, amintind de consecinţele falimentului Lehman Brothers din
septembrie 2008, avertizează şeful BM.
"Pericolul
real apare atunci când evenimentele încep să afecteze încrederea într-o
asemenea măsură încât te întâlneşti cu momente de lipsă de lichiditate, care
anunţă că ceva urmează să se prăbuşească, fie companii, fie bănci", a
explicat Zoellick.
Liderii europeni trebuie să
găsească modalităţi de a acţiona înainte ca astfel de probleme să se manifeste,
de a sprijini Spania şi Italia, care implementează în prezent reforme foarte
dificile, a afirmat el.
Acest
sprijin ar putea fi acordat prin emisiuni de eurobonduri prin Mecanismul
European de Stabilitate, sau prin utilizarea resurselor Băncii Europene pentru
Investiţii sau ale altui mecanism de acest tip, crede preşedintele BM.
Liderii
UE vor discuta, săptămâna viitoare, la o întâlnire informală a şefilor de stat
sau de guvern, un pact de creştere care va include, cel mai probabil,
investiţii în infrastructură şi flexibilizarea ţintelor de deficit bugetar
pentru statele aflate în recesiune.
Însă
Grecia trece printr-o perioadă de turbulenţe politice grave, partidele
nereuşind să stabilească o coaliţie de guvernare după alegerile anticipate din
6 mai. Rezultatul fragmentat al votului a indicat nemulţumirea profundă a
populaţiei privind măsurile de austeritate convenite de stat în acordul de
bailout încheiat cu UE, FMI şi BCE. Deşi sondajele arată că majoritatea grecilor
nu vor să renunţe la moneda euro, instabilitatea politică şi succesul în
alegeri al partidelor extremiste, care resping măsurile de austeritate, au
reaprins discuţiile că statul elen ar putea părăsi zona euro.
Știre preluată de la: Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu