marți, 8 mai 2012

Daniel Constantin: România trebuie să cheltuiască în 2012 aproape 6 miliarde de euro din fonduri europene


România trebuie să cheltuiască în anul 2012 aproape şase miliarde de euro din fonduri europene, din care 2,5 miliarde de euro sunt numai pe agricultură, a declarat, marţi, noul ministru al Agriculturii, Daniel Constantin.
''În anul 2012, România trebuie să cheltuiască aproape şase miliarde de euro din fonduri europene pentru a evita riscul de dezangajări, din care 2,5 miliarde de euro sunt numai la Ministerul Agriculturii, respectiv 1,1 miliarde de euro prin APIA şi 1,4 miliarde de euro prin APDRP", a precizat Constantin.

Acesta a precizat că unul dintre obiectivele pe care intenţionează să le îndeplinească până la sfârşitul anului este de a finaliza Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

"Suntem în stare avansată, dacă nu chiar aproape de final, cu noul PNDR 2014-2020, pe care sper să îl finalizăm până la sfârşitul anului. Mă gândesc că împreună cu specialiştii din România şi cei de la Comisia Europeană să definim un nou concept pentru dezvoltarea satului românesc. În satul românesc s-au investit foarte mulţi bani în infrastructură, în aducţiuni de apă şi gaze, dar cetăţenii nu-şi permit, nu au venituri să le dea drumul. Trebuie să ne ocupăm de dezvoltarea macroeconomică a satului românesc", a precizat Constantin.

În opinia acestuia, dezvoltarea sectorului de irigaţii este un alt domeniu important care ar pune în valoare potenţialul agricol al României.

"România are un potenţial agricol foarte mare şi nu este pus în valoare cât ar trebui. Am discutat şi cu Leonard Orban (ministrul Afacerilor europene n.r), dar şi cu comisarul Cioloş (Dacian Cioloş, comisar european pentru agricultură n.r), posibilitatea de a identifica din fondurile structurale, nu din PNDR sau din FEGA, un program special pentru zona de irigaţii prin care să refacem toată infrastructura care aparţine statului. Cred că există un studiu al Băncii Mondiale prin care se arată că aproximativ 800.000 de hectare se pot reabilita cu o sumă de 370 de milioane de euro (...). Este important să dezvoltăm infrastructura de transport, de mediu sau de resurse umane, dar dacă vrem să punem accent pe agricultură şi vrem să fim exportatori cred că trebuie să avem o prioritate din ceea ce înseamnă sectorul de irigaţii", a mai spus ministrul Agriculturii.

Daniel Constantin a preluat marţi dimineaţă mandatul de ministru al Agriculturii de la Stelian Fuia.
Știre preluată de la: Agerpres

Niciun comentariu: