TVR organizează, sâmbătă, o nouă dezbatere pe teme de interes ale Politicii Agricole Comune (PAC), în această ediție a emisiunii “Europa mea” fiind abordat subiectul “oului stresat”.
Care este semnificaţia cifrelor de identificare marcate pe ouăle comercializate? Este oul provenit din găini crescute la baterie mai puţin hrănitor decât cel crescut în sistem „eco”? Acestor întrebări, dar şi multor altora, moderatorul Gabriel Giurgiu va încerca să le găsească răspuns în cadrul emisiunii „Europa mea” de sâmbăta aceasta.
Emisiunea “Europa mea” va fi difuzată sâmbătă, 10 martie, începând cu ora 12.30.
Televiziunea Română a atras fonduri europene nerambursabile de la Comisia Europeană – Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală pentru co-finanţarea unei campanii de informare şi de conştientizare a publicului general şi a publicului tânăr din mediul urban asupra Politicii Agricole Comune (PAC). Sub genericul „Agricultura - gustul vieţii”, TVR dedică mai multe ediţii ale unor emisiuni publicistice din grila sa de programe pentru explicarea şi promovarea Politicii Agricole Comune.
Sursa: TVR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu