luni, 19 martie 2012

CE: Confiscarea activelor obţinute ilegal

Uniunea Europeană (UE) propune măsuri care să completeze şi consolideze legislaţia actuală în domeniul confiscării activelor obţinute din activităţi de crimă organizată, care vor permite instanţelor să execute ordinele de confiscare peste tot în UE şi să recupereze integral activele ilegale.

Grupările de crimă organizată obţin anual profituri ilegale de miliarde de euro. De cele mai multe ori, acestea sunt investite apoi în active sau activităţi legale, ceea ce îngreunează urmărirea şi recuperarea lor de către poliţie şi alte autorităţi de aplicare a legii.

De exemplu, în Italia, activele provenite din săvârşirea de infracţiuni sunt estimate la 150 de miliarde de euro anual. În 2009, autorităţile italiene au îngheţat temporar active ilegale în valoare de doar 800 de milioane de euro.

În UE există norme comune cu privire la confiscarea activelor obţinute din activităţi ilegale, însă acestea s-au dovedit a fi neadecvate. Statele membre nu le aplică în mod consecvent, iar diferenţele majore dintre legislaţiile naţionale pun obstacole în calea confiscărilor.

Comisia propune câteva norme mai simple şi mai eficiente, care să înlăture lacunele exploatate în prezent de infractori. Propunerile le vor permite instanţelor să execute ordinele de confiscare peste tot în UE şi să recupereze integral activele ilegale.

Confiscarea este una din cele mai eficiente metode de descurajare şi combatere a infracţionalităţii. În plus, aceasta împiedică utilizarea fondurilor respective pentru finanţarea altor activităţi criminale şi pătrunderea infractorilor în zona economiei legale.

Comisia a înaintat mai multe propuneri menite să combată crima organizată şi să protejeze economia legală. Acestea includ şi un pachet de măsuri anticorupţie.

Potrivit europenilor care au răspuns de curând la un sondaj Eurobarometru, combaterea criminalităţii ocupă poziţia a 4-a pe lista domeniilor care ar trebui să aibă întâietate în activităţile instituţiilor UE.

Sursa: Comisia Europeană

Niciun comentariu: