miercuri, 28 martie 2012

CE propune înființarea unui centru european de combatere a criminalității informatice, din 2013

Comisia Europeană (CE) a propus înființarea unui centru european de combatere a criminalității informatice care să contribuie la protejarea cetățenilor și a întreprinderilor europene împotriva acestor amenințări informatice tot mai frecvente.

Centrul va fi instituit în cadrul Oficiului European de Poliție, Europol, la Haga (Țările de Jos). Centrul va fi punctul focal european în combaterea criminalității informatice și va viza activitățile ilegale online desfășurate de grupuri organizate de infractori, în special pe cele care generează venituri ilegale importante, cum ar fi frauda online în care sunt implicate cărți de credit și detaliile de identificare a contului bancar.

Experții Uniunii Europene vor desfășura, de asemenea, activități menite să împiedice criminalitatea informatică ce afectează operațiunile bancare pe internet și sistemele de rezervare online, sporind astfel nivelul de încredere al consumatorilor online. Unul dintre obiectivele centrului european de combatere a criminalității informatice va fi protejarea profilurilor de pe rețelele de socializare împotriva infiltrărilor de către infractorii online, sprijinind astfel lupta împotriva furtului online de identitate.

Centrul va viza, de asemenea, infracțiunile informatice care cauzează prejudicii grave victimelor, cum ar fi exploatarea sexuală online a copiilor și atacurile informatice care afectează infrastructura și sistemele de informații critice din Uniune.

Infracțiunile informatice vizează și rețelele sociale: până la 600 000 de conturi Facebook sunt blocate în fiecare zi, în urma unor diverse tentative de piraterie informatică, iar în 2009 au fost detectate peste 6 700 000 de calculatoare infectate de botnet-uri.

Centrul european va avertiza statele membre ale UE cu privire la amenințările informatice majore și le va atrage atenția asupra deficiențelor existente în sistemele acestora de apărare online. Centrul va identifica rețelele organizate de criminalitate informatică, precum și pe cei mai importanți infractori din spațiul virtual. Acesta va oferi sprijin operațional în cadrul unor investigații concrete, fie furnizând asistență legală informatică, fie sprijinind înființarea unor echipe comune de investigație în domeniul criminalității informatice.

Se preconizează activitatea centrului va începe anul viitor, în luna ianuarie.

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Niciun comentariu: