marți, 20 martie 2012

Comisia Europeană, 'profund dezamăgită' de decizia Rusiei de suspendare a importurilor de animale vii din UE

Comisia Europeană (CE) şi-a exprimat marţi 'profunda dezamăgire' faţă de decizia Rusiei de a impune un embargo asupra importurilor de animale vii din Uniunea Europeană, considerând-o 'disproporţionată şi nejustificată' şi cerând ridicarea ei imediată.

Într-o declaraţie comună, comisarii pentru comerţ Karel De Gucht şi pentru sănătate publică şi protecţia consumatorului John Dalli şi-au exprimat 'profunda dezamăgire faţă de decizia Rusiei de a impune o interdicţie (n.r. - de la 20 martie) asupra importurilor de animale vii (porci, vite, oi şi capre) din Uniunea Europeană', considerând-o 'disproporţionată şi nejustificată' şi cerând 'ridicarea ei imediată'.

Rusia a invocat ca motiv pentru suspendarea importurilor de animale vii propagarea virusului Schmallenberg în crescătoriile europene. Bruxellesul consideră nejustificat acest motiv, apreciind că embargoul vizează în special porcii, care nu au fost afectaţi de acest virus.

"Comerţul cu aceste animale vii din UE nu a pus în niciun fel în pericol sănătatea cetăţenilor Federaţiei Ruse şi, prin urmare, aceste restricţii nu se bazează în niciun fel pe fapte ştiinţifice sau pe o necesitate", au mai precizat comisarii De Gucht şi Dalli.

Comisarul pentru agricultură Dacian Cioloş a declarat la rândul său, la finalul reuniunii miniştrilor agriculturii din UE la Bruxelles, că 'măsura nu se justifică' şi că este 'disproporţionată în raport cu o problemă minoră', întrucât virusul Schmallenberg nu afectează porcii. "Comisia Europeană urmăreşte atent această problemă şi sper că măsura (luată de Rusia) nu va dura, pentru a nu avea un impact asupra statelor membre UE", care oferă autorităţilor ruse toate datele necesare, a mai declarat Cioloş în cadrul unei conferinţe de presă.

Comisia consideră de asemenea că interdicţia importurilor contravine regulilor Organizaţiei Mondiale a Comerţului, în contextul în care Mosova aşteaptă finalizarea procedurilor pentru aderarea la OMC. "CE apreciază că Rusia transmite un semnal negativ partenerilor săi comerciali internaţionali în privinţa seriozităţii sale faţă de OMC, dată fiind aşteptata aderare la organismul internaţional pentru comerţ", a precizat Bruxellesul.

Aderarea Rusiei la OMC a fost aprobată în luna decembrie şi va intra efectiv în vigoare în urma ratificării de către Parlamentul rus şi nu mai târziu de luna august a acestui an. Un purtător de cuvânt al Executivului UE a spus că 'din august regulile jocului se vor schimba, pentru că Rusia va face parte din OMC'.

Comisarii De Gucht şi Dalli au trimis scrisori autorităţilor ruse pentru a exprima îngrijorările UE şi pentru a cere Moscovei să renunţe la introducerea unei astfel de măsuri 'disproporţionate'.

Embargoul va afecta în special anumite ţări membre, cum ar fi cele baltice, ale căror exporturi de animale, în special cele de porci, către Rusia reprezintă o parte importantă din totalul exporturilor, a precizat CE.

Valoarea totală a exporturilor UE de animale vii (porci, vite, oi şi capre) către Rusia a fost de 188 de milioane de euro în 2011, din care 75 de milione de euro sunt direct afectaţi de interdicţia care a intrat în vigoare marţi.

Știre preluată de la: Agerpres

Niciun comentariu: