marți, 27 martie 2012

Eurobarometru: 37% dintre IMM-urile din UE au cel puțin un loc de muncă ecologic

Majoritatea locurilor de muncă ecologice sunt create de IMM-uri și nu de întreprinderile mari, iar 37% dintre IMM-urile din UE au cel puțin un loc de muncă ecologic, cu normă întreagă sau parțială, conform anchetei Eurobarometru „IMM-urile, utilizarea eficientă a resurselor și piețele ecologice”.

De asemenea, se estimează că locurile de muncă ecologice din IMM-uri vor cunoaște o creștere foarte dinamică, la o rată de 35%, în următorii 2 ani.

Ancheta Eurobarometru a relevat și existența unui potențial neexploatat din alte surse aflat la îndemâna IMM-urilor. De exemplu, sub un sfert din IMM-uri profită de beneficiile pieței unice pentru produsele sau serviciile ecologice pe care le oferă. Birocrația este considerată unul dintre obstacole, în acest sens, 20% dintre IMM-uri declarând că investițiile ecologice ar fi mult ușurate dacă procedurile administrative și juridice transfrontaliere nu ar fi atât de complexe.

De asemenea, IMM-urile din sectoarele ecologice se maturizează. Trei din cinci (61%) IMM-uri care vând produse sau servicii ecologice sunt active pe piețele ecologice de cel puțin trei ani, comparativ cu doar 52% în SUA. Produsele și serviciile ecologice cele mai vândute de către IMM-urile din UE sunt produsele alimentare și băuturile (25%), precum și utilajele și echipamentele electronice și mecanice (23%).

Conform anchetei Eurobarometru, principalul motiv pentru care IMM-urile din UE vând produse sau servicii ecologice este cererea din partea consumatorilor (48%). Mai joacă un rol în acest sens și valorile de bază ale întreprinderii (32%), precum și imaginea acesteia (30%).

93% dintre IMM-urile din UE întreprind acțiuni concrete pentru a-și eficientiza consumul de resurse. Astfel, 62% economisesc energie, 61% reciclează și 62% își minimizează producția de deșeuri. Pentru 33% dintre IMM-uri, îmbunătățirea eficienței utilizării resurselor reprezintă o prioritate.

Stimulentele financiare sunt considerate de IMM-uri cele mai bune mijloace prin care pot fi ajutate să devină mai ecologice în modul în care acționează și în oferta de produse și servicii. De asemenea, consilierea tehnică și simplificarea administrativă sunt considerate instrumente eficiente pentru ajutarea IMM-urilor în eforturile de a deveni mai ecologice. În următorii doi ani, patru din cinci (80%) IMM-uri intenționează să pună în practică acțiuni de eficientizare a utilizării resurselor, dar una din cinci IMM-uri declară că sarcina le-ar fi ușurată dacă procedurile administrative și juridice nu ar fi atât de complexe și dacă costurile asociate ar fi mai reduse.

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Niciun comentariu: