miercuri, 14 martie 2012

Mediul rural păgubit cu 780 de pensiuni și 6.250 locuri de muncă

Autoritatea de Management pentru PNDR a decis să taie suma de 156 de milioane de euro din fondurile destinate activităților turistice, cu justificarea că acești bani sunt necesari lucrărilor de modernizare a infrastructurii rutiere și, oricum, pentru turismul rural rămân fonduri suficiente.

La un simplu calcul, decizia AM a sacrificat construirea a peste 780 de pensiuni în mediul rural și, implicit, peste 6.250 de locuri de muncă permanente – care se vor crea la punerea în funcțiune a structurilor turistice.

Potrivit datelor furnizate de către AM PNDR pentru Eurocentrica, ca urmare a inundațiilor din anul 2010 s-a decis realocarea unei sume importante de la măsura 313, considerându-se că „rămân fonduri suficiente pentru sesiunea din 2012”.

Realocarea fondurilor din bugetul măsurii 313 către măsura 322 d) a survenit în urma unei situații de urgență, respectiv inundațiile care au avut loc în vara anului 2010. Astfel, în urma unei analize, s-a constat că bugetul măsurii 313 permitea o realocare către măsura 322 d), sub-masura prin care se puteau susține cheltuielile cu reconstrucția și modernizarea drumurilor comunale, podurilor și podețelor afectate de inundațiile din 2010 care aparțin proprietății publice a unității administrative (comuna)”, se precizează în răspunsul AM PNDR, la solicitarea Eurocentrica.

Totodată, potrivit AM PNDR, „cu toate acestea, în bugetul măsurii 313 a rămas o sumă substanțială, suficientă pentru acoperirea următoarei sesiuni de depunere a proiectelor, programată a avea loc in perioada 17 aprilie -16 mai 2012”.

De fapt, ca urmare a deciziei AM, anul trecut, a fost anulată cea de-a doua sesiune pentru depunerea proiectelor aferente măsurii 313.

Potrivit calendarului postat pe site-ul APDRP, măsura 313 beneficiază, în 2012, de o alocare de 185,5 milioane de euro, valoare în care este inclusă suma propusă spre realocare și transmisă spre aprobare Comisiei Europene.

Acesta nu a fost singura realocare, potrivit sursei citate, de la data penultimei modificări a HG nr.224/2008 au avut loc două modificări succesive ale PNDR, respectiv: suma de 62,5 milioane euro a fost realocată către submăsura 125 c ”Lucrări de construcții, refacere și modernizare a infrastructurii de prevenire și de protecție împotriva inundațiilor”, iar din fondurile submăsurii 431.1, suma de 5,2 milioane euro a fost realocată către măsura 4.1 și către măsura 4.21.

Sursa: Eurocentrica

Niciun comentariu: