vineri, 9 martie 2012

Viktor Orban: Propunerea CE de a îngheţa fondurile de coeziune pentru Ungaria, "extrem de stupidă"

Primul ministru ungar Viktor Orban a criticat propunerea Comisiei Europene de a îngheţa fondurile de coeziune acordate ţării sale în 2013, din cauza deficitului bugetar excesiv, calificând-o drept "o politică extrem de stupidă" şi "management prost", relatează MTI.

"Cum va ieşi Uniunea Europeană din criză dacă are această mentalitate de prost management de a-i sprijini pe cei răi şi a-i pedepsi pe cei buni?", a declarat Orban joi, cu prilejul unui eveniment organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Ungariei.

Potrivit lui Viktor Orban, Ungaria va avea în acest an şi în 2013 unul dintre cele mai mici şapte-opt deficite bugetare din UE, în timp ce datoria publică se află în scădere.

El s-a arătat totuşi convins că Ungaria nu va pierde nimic din fondurile de coeziune.

Comisia Europeană a propus recent îngheţarea parţială, la nivelul a 495 milioane de euro, a fondurilor de coeziune alocate Ungariei pentru 2013, în sumă totală de 1,7 miliarde de euro, dacă derapajul deficitului public nu va fi corectat suficient.

Știre preluată de la: Agerpres

Niciun comentariu: