Francois Hollande,
candidatul socialist la preşedinţia franceză, a avertizat-o marţi pe cancelarul
german Angela Merkel: "seriozitate bugetară da, austeritate pe viaţă,
nu".
Întrebat
la postul TFI despre Angela Merkel care îl susţine pe adversarul său Nicolas
Sarkozy, acesta a răspuns: "Ea şi-a făcut alegerea. Ea conduce Europa
împreună cu Nicolas Sarkozy. Vom vedea rezultatele!".
"Dacă voi fi ales preşedinte al Republicii, va
avea loc o schimbare în construcţia europeană", a promis acesta.
"Aceasta
va reprezenta sfârşitul liberului schimb, al concurenţei fără limite, acesta va
fi sfârşitul austerităţii - eu sunt pentru seriozitatea bugetară, eu sunt
pentru restabilirea conturilor publice", a spus candidatul socialist.
"Seriozitatea
bugetară da, austeritatea pe viaţă, nu". a declarat acesta.
Reafirmând
că va renegocia tratatul european privind disciplina bugetară, Francois
Hollande a declarat: "Merkel ştie acest lucru şi dacă francezii îmi vor
acorda responsabilitatea, prima mea deplasare va fi pentru a confirma votul
francezilor" .
Francois
Hollande a obţinut 28,63 la sută în primul tur al alegerilor prezidenţiale
franceze de duminică în faţa preşedintelui Nicolas Sarkozy (27,18 la sută).
Hollande
ar căştiga alegerile prezidenţiale din Franţa cu 54 la sută în al doilea tur,
faţă de 46 la sută din voturi pentru Nicolas Sarkozy, conform unei anchete a
Institutului de sondaje OpinionWay publicată marţi.
Știre preluată de la:
Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu