marți, 3 aprilie 2012

Achiziții publice: Se pot exclude ofertanții din afara UE, în cazul contractelor de peste 5 milioane de euro

Comisia Europeană (CE) a propus ca, în cazul contractelor de peste 5 milioane de euro, autorităţile contractante să poată decidă excluderea ofertanţilor din ţări din afara UE, dacă o mare parte din bunurile sau serviciile vizate nu fac obiectul acordurilor internaţionale.

Noile reglementări sunt menite să garanteze că întreprinderile europene beneficiază de aceleaşi şanse pe pieţele internaţionale, ca şi cele de care se bucură concurenţii lor în Europa.

În UE, toate întreprinderile, indiferent în ce colţ al lumii s-ar afla, pot depune oferte de participare la majoritatea procedurilor de achiziţii publice organizate de autorităţile din statele membre. Însă o companie europeană nu poate participa decât la procedurile care vizează furnizarea de bunuri sau servicii în anumite ţări. Este o situaţie injustă, de aceea Comisia Europeană doreşte să intervină şi propune o nouă reglementare privind achiziţiile publice.

Valoarea totală a contractelor de achiziţii publice (de furnizare de bunuri şi servicii pentru o autoritate publică) este de circa 1 000 de miliarde de euro pe an. La nivelul UE, în 2010, suma disponibilă pentru contractanţi era de aproximativ 420 de miliarde de euro.

Din acest buget global, întreprinderile din afara UE au avut posibilitatea de a obţine aproximativ 84% - numai pentru sectorul serviciilor publice şi al apărării se aplică restricţii în ceea ce priveşte ţările eligibile. Pe de altă parte, în Statele Unite ale Americii, întreprinderile străine pot prezenta oferte numai pentru 32% din bugetul total disponibil (de 556,25 de miliarde de dolari), iar în Japonia procentajul este şi mai scăzut (28%).

Restricţiile afectează sectoare în care UE este foarte competitivă, cum ar fi construcţiile, transportul public, aparatura medicală, producţia de electricitate şi produsele farmaceutice.

În acest caz, autoritatea respectivă trebuie să informeze Comisia. În termen de două luni, aceasta va comunica dacă decizia este justificată. Evaluarea va ţine cont de măsura în care întreprinderile europene au acces la procedurile de achiziţii publice organizate în ţara respectivă.

Dacă o ţară aplică măsuri discriminatorii faţă de furnizorii europeni, Comisia poate încerca negocierea unei soluţii. În caz de eşec, poate lua măsuri care să limiteze accesul întreprinderilor din acea ţară la pieţele din UE: de exemplu, aplicarea de restricţiii pentru un anumit sector sau impunerea de penalităţi privind preţurile.

Sursa: Comisia Europeană

Niciun comentariu: