luni, 2 aprilie 2012

Deputaţii europeni se reunesc la Baku, între 2 și 4 aprilie

Deputaţii europeni și parlamentari din țări de la estul Uniunii Europene (UE) se reunesc la Baku, Azerbaijan, între 2 și 4 aprilie, pentru a dezbate energia, relațiile comerciale și drepturile omului.

Euronest este un forum de promovare a integrării politice și economice între UE și Azerbaijan, Armenia, Georgia, Moldova și Ucraina. Parlamentarii se reunesc pentru prima dată în afara UE.

Adunarea parlamentară Euronest a fost constituită în mai 2011, la Bruxelles. A doua sesiune va fi co-prezidată de eurodeputatul bulgar Kristian Vigenin (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European) și fostul ministru de externe al Ucrainei, Boris Tarasuk. Parlamentarii se vor reuni în Baku și în comisii pentru siguranța energetică, afaceri sociale, afaceri politice și integrare economică.

„Aș vrea să atrag atenția asupra unuia din cele patru rapoarte de pe ordinea de zi: cel care se concentrează pe provocările viitorului democrației și include chestiunea presei libere și independente în Parteneriatul de Est și statele UE“, a spus Vigenin.

Parlamentarii se vor reuni și în cadrul unui grup de lucru privind Belarusul. Acesta nu este în momentul de față membru Euronest.

„Încercăm să continuăm dialogul cu reprezentanți al Belarusului, în special cu opoziția și societatea civilă, dar participarea deplină a Belarusului la Adunarea noastră nu va fi posibilă decât atunci când vor avea loc în țară alegeri libere și democratice“, a arătat Vigenin.

Sursa: Parlamentul European

Niciun comentariu: