marți, 23 august 2011

UE deblochează 110 milioane euro pentru relansarea economiei tunisiene

Uniunea Europeană a aprobat marţi două noi programe de asistenţă financiară pentru Tunisia, în valoare totală de 110 milioane de euro, a anunţat Comisia Europeană într-un comunicat, potrivit AFP.

Cele două programe vizează 'susţinerea procesului de tranziţie politică şi economică' din Tunisia, a precizat executivul comunitar.

Primul program, dotat cu un buget de 90 de milioane de euro, este destinat susţinerii măsurilor de relansare recent adoptate de guvernul tunisian. El urmează să ajute la reducerea disparităţilor prin intervenţii publice în beneficiul regiunilor şi al grupurilor sociale 'deosebit de defavorizate până în prezent', potrivit comunicatului.

Al doilea program, dotat cu un buget de 20 de milioane de euro, are ca scop încurajarea modernizării sectorului serviciilor.

Prin acest ajutor, 'Comisia Europeană marchează sprijinul său faţă de măsurile de relansare luate de guvernul tunisian şi încrederea sa în potenţialul viitor al economiei tunisiene', a spus comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Stefan Füle.

'Comisia Europeană este hotărâtă să susţină eforturile autorităţilor vizând restabilirea rapidă a unei creşteri mai puternice, care să permită crearea de locuri de muncă, ameliorarea condiţiilor sociale ale tunisienilor mai defavorizaţi şi resorbirea disparităţilor dintre regiuni', a adăugat oficialul european.

Ştire preluată de la: Agerpres

Niciun comentariu: