marți, 16 august 2011

Acordul de asociere dintre Ucraina şi UE, periclitat de procesul lui Timoşenko

În contextul în care îngrijorarea creşte în Occident în legătură cu procesul fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko, politicienii germani ameninţă să îşi retragă sprijinul pentru acordul de asociere ce ar consolida legăturile între Uniunea Europeană şi fosta republică sovietică, scrie marţi săptămânalul Der Spiegel.

Un potenţial acord de cooperare între Ucraina şi Uniunea Europeană este pus la îndoială de polticieni germani îngrijoraţi din cauza arestării fostei lidere a guvernului ucrainean Iulia Timoşenko. Europa ar privi într-un mod foarte critic un eventual eşec al Kievului de a-i asigura un proces constituţional fostului premier, i-a transmis recent secretarul de stat al Biroului Federal de Externe Harald Braun ministrului adjunct de externe ucrainean Serghei Tighipko cu ocazia unei întrevederi la Berlin.

Membri ai Bundestagului, camera inferioară a legislativului german, şi-au exprimat la rândul lor îndoiala cu privire la disponibilitatea lor de a ratifica 'acordul de asociere' UE-Ucraina, ce ar consolida relaţiile dintre UE şi fosta republică sovietică. Preşedintele Comisiei pentru afacerile externe din Bundestag, Ruprecht Polenz, membru al Creştin-Democraţilor conservatori, a făcut apel la sporirea presiunii asupra Ucrainei, adăugând că 'trebuie să aştepţi înainte să semnezi un contract final'.

În acelaşi timp, Gernot Erler, un membru proeminent al Social Democraţilor, a lansat la rândul său un avertisment dur: 'În locurile unde cei care pierd alegerile ajung la închisoare din cauza unor decizii politice, calea europeană a fost în mod clar abandonată'.

Aceste comentarii au loc în contextul unei îngrijorări internaţionale crescânde în legătură cu cazul lui Timoşenko, condamnat atât de SUA, cât şi de UE. Inculpată la 24 iunie, ea se confruntă cu acuzaţii de abuz de putere.

Ştire preluată de la: Agerpres

Niciun comentariu: