vineri, 12 august 2011

Campania Eurocentrica: „Spune DA pentru drepturile românilor în Uniunea Europeană! Semnează petiţia pentru anularea restricţiilor impuse românilor pe

Asociaţia Eurocentrica a lansat, vineri, 12 august 2011, campania „Spune DA pentru drepturile românilor în Uniunea Europeană! Semnează petiţia pentru anularea restricţiilor impuse românilor pe piaţa muncii din Spania!”.

Campania Eurocentrica este o reacţie la decizia Comisiei Europene (CE) de a aproba cererea Spaniei de restricţionare a pieţei forţei de muncă pentru români, până la 31 decembrie 2012.

Acordul CE este de natură să afecteze construcţia europeană şi este îndreptat împotriva principiilor europene! Din păcate, statele mai vechi, care sunt exigente cu noi, ar fi trebuit să înţeleagă faptul că integrarea pieţelor de bunuri şi servicii- inclusiv financiare- trebuie să fie susţinută şi de o reală piaţă comună a muncii. Comisia duce la un precedent negativ”, a declarat Marian Stoian, membru fondator Asociaţia Eurocentrica.

Campania iniţiată de către Eurocentrica se adresează tuturor celor care cred în drepturile românilor ca cetăţeni ai Uniunii Europene.

Petiţia poate să fie semnată aici:

http://www.petitieonline.ro/petitie/semneaza_pentru_anularea_restrictiilor_impuse_romanilor_pe_piata_muncii_din_spania_-p20758051.html

Petiţia, însoţită de semnături, va fi înaintată Comisiei Europene, în vederea anulării restricţiilor impuse românilor pe piaţa muncii din Spania.

Asociaţia Eurocentrica

Niciun comentariu: