joi, 2 februarie 2012

Afacerile cu plante medicinale au crescut cu 40 %, în ultimii doi ani

Afacerile bazate pe cultivarea plantelor medicinale au crescut cu 40 %, în ultimii doi ani, printre cele mai profitabile plante din această categorie fiind cătina, foarte căutată atât în ţară, cât şi pentru export, a declarat, joi, la TVR INFO, Paula Craioveanu, fost consilier în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit acesteia, în condiţiile în care România ocupă locul 6 la numărul de plante medicinale aflate pe teritoriul ţării, cu peste 800 de specii, afacerile bazate pe cultivarea acestora au crescut, în ultimii doi ani, cu 40%.

„Dacă Regulamentul comunitar 178/2002 definea toate plantele drept alimente, directivele europene recente prevăd o diferenţiere clară între medicamente şi produse alimentare. Accentul se pune, într-o mare măsură, pe siguranţa alimentară”, a precizat Paula Craioveanu la dezbaterea INFO+ „Agricultura - gustul vieţii”, moderată de Raluca Belciu, la TVR INFO.

Televiziunea Română a atras fonduri europene nerambursabile de la Comisia Europeană – Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală pentru co-finanţarea unui campanii de informare şi conştientizare a publicului general şi publicului tânăr din mediul urban asupra Politicii Agricole Comune (PAC). Proiectul, care urmează să se deruleze până pe 15 aprilie 2012, are o valoare totală de aproximativ 300 de mii de euro. Demersul face parte din strategia noului management al TVR de diversificare a surselor de venit ale televiziunii publice, prin atragerea de fonduri europene. Sub genericul „Agricultura - gustul vieţii”, TVR va dedica mai multe ediţii ale unor emisiuni publicistice din grila sa de programe pentru explicarea şi promovarea Politicii Agricole Comune.

Niciun comentariu: