marți, 27 septembrie 2011

Subvenţiile UE pentru producătorii de lapte afectează ţările în curs de dezvoltare (raport)

Subvenţiile Uniunii Europene continuă să-i afecteze pe producătorii de lapte din ţările în curs de dezvoltare în pofida reformelor recente menite a evita distorsionarea comerţului internaţional şi a preţurilor produselor agricole, se arată într-un raport al organizaţiei neguvernamentale ActionAid, citat marţi de EUbusiness.

În raportul menţionat, referitor în special la impactul asupra Bangladesh, ActionAid susţine că subvenţiile anuale ale UE în valoare de cinci miliarde de euro 'au afectat în mod curent ţările în curs de dezvoltare în trei moduri principale: prin subminarea producătorilor locali de lapte, prin prăbuşirea preţurilor de pe piaţa globală şi prin excluderea exportatorilor din ţările în curs de dezvoltare de pe pieţele terţe'.

În Bangladesh, unde şapte milioane de persoane lucrează parcele mici de pământ, de obicei cu două vaci pe familie, producţia de lapte 'reprezintă o potenţială ieşire din sărăcie pentru milioane' de localnici, se precizează în raport.

Însă circa 20% din vânzările de lapte sunt reprezentante de laptele praf 'Dano', produs de gigantul danezo-suedez Arla Food, care, în 2009, a primit subvenţii în valoare de 15% din preţul de export.

"Arla a primit aproape un miliard de euro subvenţii de la UE începând din 2000", se mai arată în raport.

Persoanele din clasele medii şi superioare preferă laptele praf deoarece este mai practic, mai de încredere, dar şi datorită marketingului. În ultimii ani, Bangladesh a importat din Uniunea Europeană între 20% şi 50% din laptele praf comercializat pe piaţa locală. În 2010, Uniunea Europeană a exportat 378.000 de tone de lapte praf, cu 63% mai mult decât în anul precendent.

Totuşi, UE finanţează programe de ajutor pentru Bangladesh cu scopul de a reduce sărăcia, inclusiv scheme menite a sprijini dezvoltarea agriculturii.

ActionAid susţine că o reformă comprehensivă a Politicii Agricole Comune (PAC), care urmează să intre în vigoare în 2014, când Danemarca va deţine preşedinţia rotativă a UE, ''va fi o oportunitate politică importantă pentru a reforma PAC într-un mod care să pună capăt tuturor subvenţiilor dăunătoare'.

Știre preluată de la: Agerpres

Niciun comentariu: