marți, 6 septembrie 2011

Orban: Absorbţia fondurilor europene, mai bună într-un an de la înfiinţarea noului minister

Rata de absorbţie a fondurilor europene se va îmbunătăţi "la un an, un an şi ceva" de la înfiinţarea noului minister de profil. Declaraţia a fost făcută la RFI de consilierul prezidenţial pentru Afaceri Europene, Leonard Orban. El refuză să spună dacă va accepta să conducă noul minister, în cazul în care i se va oferi postul.

Viitorul minister pentru fonduri europene ar urma în opinia lui Leonard Orban să coordoneze, nu să preia programele operaţionale de la alte ministere.

"Rolul principal al acestui minister şi al ministrului responsabil ar trebui să fie de coordonare. Nu e vorba de a prelua programele operaţionale care există la diferite ministere, pentru că asta ar însemna reînceperea procesului de evaluare, lucru care ar dura extrem de mult, ci o coordonare pe orizontală, o gestionare a problematicii extrem de largi, care se întâlneşte pentru toate programele operaţionale. Mă refer aici la chestiunile de achiziţii publice, unde sunt de departe problemele cele mai mari, la chestiunile legate de capacitatea administrativă, chestiunile strategice legate de negocierea politicii de coeziune în viitoarea perspectivă financiară a Uniunii", spune consilierul prezidenţial pentru afaceri europene.

Leonard Orban precizează că în ţările unde s-a înfiinţat un astfel de minister, absorbţia fondurilor europene s-a îmbunătăţit. "Acolo unde s-a creat aşa ceva, mă refer aici la Polonia şi la Bulgaria, rezultatele s-au simţit. Nu imediat, dar s-a constatat după un anumit timp o îmbunătăţire semnificativă a ratei de absorbţie a fondurilor comunitare", explică el.

Întrebat în cât timp s-ar putea îmbunătăţi rata de absorbţie a fondurilor europene după înfiinţarea ministerului în România, Leonard Orban a răspuns: "Trebuie să ne uităm la situaţia de pornire, iar situaţia de pornire este categoric negativă: o rată de absorbţie reală pentru politica de coeziune situată undeva la sub 4%, probleme mari în sistemul de achiziţii publice, deci nu mă aştept ca rata de absorbţie să se îmbunătăţească imediat. Cred că putem vedea rezultatele nu mai devreme de un an, un an şi ceva".

Numele lui Leonard Orban a fost vehiculat pentru postul de ministru, însă consilierul prezidenţial spune că nu doreşte să facă vreun comentariu pe acest subiect.

Ştire preluată de la: RFI

Niciun comentariu: