luni, 5 septembrie 2011

Boc ar putea prezenta săptămâna viitoare propunerea pentru Ministerul Fondurilor Europene

Premierul Emil Boc ar putea prezenta săptămâna viitoare propunerea privind înfiinţarea Ministerului Fondurilor Europene, până atunci fiind de clarificat atribuţiile acestui minister şi numărul de angajaţi ai instituţiei.

Deputatul PDL Sulfina Barbu a declarat, pentru Mediafax, că, la întâlnirea de duminică după-amiază de la Palatul Parlamentului, una dintre priorităţile prezentate de către premierul Emil Boc a fost înfiinţarea Ministerului Fondurilor Europene.

Sulfina Barbu a precizat că premierul ar putea veni cu o propunere în acest sens săptămâna viitoare, arătând că mai sunt de clarificat atribuţiile acestui minister, precum şi numărul de angajaţi ai noii instituţii.

Deputatul PDL a adăugat că premierul Emil Boc a spus foarte clar că acest minister ar trebui să se ocupe de coordonarea autorităţilor de management, astfel încât să fie o coordonare unică a fondurilor europene.

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Şcoala de vară a OTPDL de la Eforie Nord, că numele viitorului ministru responsabil de fondurile europene va fi stabilit în perioada următoare, în urma unor discuţii la nivelul coaliţiei de guvernare.

"Constituirea unei structuri guvernamentale care să coordoneze toate ministerele şi agenţiile care au atribuţii pe fonduri europene este necesară. Asupra acestui aspect am căzut de acord şi la nivelul coaliţiei, că este necesară o asemenea structură de coordonare a tuturor entităţilor care lucrează cu fonduri europene. În această toamnă vom merge mai departe cu implementarea acestei decizii, urmând să discutăm în coaliţie şi numele pe care-l vom propune pentru ocuparea fotoliului de ministru în Cabinet, precum şi graficul de implementare a acestei decizii", a declarat Emil Boc.

El a mai spus că aspectele concrete vor fi discutate la nivelul coaliţiei.

"E adevărat că un asemenea proiect l-am discutat cu preşedintele ţării, ştim cum ar trebui să arate, acum urmează să discutăm la nivelul coaliţiei aspectele practice şi concrete de implementare", a conchis Boc.

Consilierul prezidenţial Leonard Orban a declarat, miercuri, că este necesară coordonarea pe orizontală a absorbţiei fondurilor europene dar, întrebat dacă a discutat despre eventuala sa numire ca ministru, a refuzat să facă orice comentariu.

"Este necesară consolidarea coordonării pe orizontală a absorbţiei fondurilor europene", a spus Orban.

Întrebat dacă ar fi dispus să preia funcţia de ministru responsabil cu fondurile europene, el a răspuns: "Nu comentez. O să vedem ce se va întâmpla".

Ştire preluată de la: Mediafax

Niciun comentariu: