miercuri, 11 ianuarie 2012

UE: Nereguli în aplicarea normelor privind creditele de consum

Circa 20 % dintre site-urile verificate de către autoritățile naționale prezintă informații înșelătoare despre costurile creditelor de consum, în timp ce publicitatea de pe 46% dintre paginile de internet nu include toate informațiile standard, potrivit unei investigații a site-urilor internet care oferă credit de consum, care a avut loc la nivelul UE.

Autoritățile naționale de aplicare a legii privind creditele de consum au verificat peste 500 de site-uri internet din cele 27 de state membre, plus Norvegia și Islanda.

Doar 30% din paginile de internet verificate de către autoritățile naționale de aplicare a legii creditelor de consum au trecut testul verificării minuțiose pentru respectarea normelor UE privind protecția consumatorului, în timp ce 70 % dintre aceastea au fost marcate pentru investigații ulterioare.

Investigația a avut loc pentru a verifica dacă consumatorii primesc informațiile la care au dreptul în temeiul legislației UE privind consumatorii înainte de semnarea unui contract de credit de consum. Principalele problem identificate au fost: publicitatea nu a inclus informațiile standard necesare, ofertele au omis informații esențiale pentru luarea unei decizii, costurile au fost prezentate în mod înșelător.

Autoritățile naționale de aplicare a legii vor contacta acum instituțiile financiare și intermediarii de credit în legătură cu suspiciunile de nereguli și le vor cere să aducă precizări sau să ia măsuri de remediere. Verificarea minuțioasă a vizat în mod special modul în care întreprinderile aplică Directiva privind creditul de consum (transpusă recent de statele membre), al cărei scop este de a ajuta consumatorii să înțeleagă și să compare ofertele de credit.

O „verificare minuțioasă” este un exercițiu de control al respectării legislației UE. Este condusă de UE și executată de autoritățile naționale de aplicare a legii care desfășoară controale simultane, coordonate, pentru a constata eventuale încălcări ale legislației de protecție a consumatorilor într-un anumit sector. Autoritățile naționale de aplicare a legii contactează apoi operatorii în legătură cu suspiciunile de nereguli și le cer să ia măsuri corective. Verificarea minuțioasă pentru credite de consum a avut loc în luna septembrie 2011.

Piața controlată este utilizată de consumatori în fiecare zi. În 2010, instituțiile financiare din zona euro au oferit credite de consum în valoare de peste 600 de miliarde euro.

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Niciun comentariu: