marți, 10 ianuarie 2012

Franţa: Ministrul de interne anunţă creşterea puternică a bilanţului expulzărilor în 2011

Ministrul francez de interne, Claude Guéant, a anunţat marţi bilanţul expulzărilor de cetăţeni străini în anul 2011, salutând creşterea puternică a acestui număr, care a ajuns la 32.922 de persoane, transmite AFP.

"Această cifră este superioară cu 5.000 celei de 28.000 fixate iniţial. Este cel mai ridicat nivel atins vreodată", a subliniat ministrul, într-o conferinţă de presă. Pentru anul în curs, obiectivul este de 35.000 de expulzări, a precizat Guéant .

Un apropiat al preşedintelui Nicolas Sarkozy, Claude Guéant este un partizan al luptei împotriva imigraţiei ilegale, dar şi al diminuării imigraţiei legale.

În aceeaşi conferinţă de presă, el a anunţat că, în 2011, au fost eliberate 182.595 prime titluri de şedere, faţă de 189.455 în 2010, ceea ce înseamnă o scădere de 3,6%. Imigraţia profesională s-a redus cu 26%, iar cea de reîntregire familială, cu 14%.

Prezentarea acestui bilanţ a avut loc cu trei luni înaintea alegerilor prezidenţiale, în care actualul şef al statului va încerca să obţină un nou mandat. În materie de imigraţie, Uniunea pentru o Mişcare Populară /UMP/, partidul prezidenţial este criticat şi concurat de Frontul Naţional /FN, extrema dreaptă/, al cărui candidat, Marine Le Pen, este creditat de sondaje cu mai mult de 15% din intenţiile de vot.

Știre prelută de la: Agerpres

Niciun comentariu: