miercuri, 11 ianuarie 2012

Elveţia ar putea limita imigraţia din statele UE

Elveţia ar putea limita imigraţia cetăţenilor din statele membre ale Uniunii Europene dacă actuala criză va persista, guvernul de la Berna examinând posibilitatea de a acţiona clauza de salvgardare prevăzută în acordul cu UE privind libera circulaţie a persoanelor, a indicat un oficial al Uniunii Democratice de Centru (UDC, populist), Hannes Germann, potrivit site-ului de ştiri swissinfo.ch.

Potrivit acestuia, ministrul economiei, Johann Schneider-Ammann, a explicat că sunt deja reunite condiţiile pentru acţionarea clauzei.

Până în prezent, guvernul a refuzat să reintroducă aşa-numitele contingente de imigraţie pentru cetăţenii din UE. Din iunie 2007, cetăţenii din cele 15 state "vechi" membre ale UE se bucură de liberă circulaţie în Elveţia.

Clauza zisă "de salvgardare", stabilită în acordul bilateral, permite însă Elveţiei, până în mai 2014, să reintroducă unilateral contingente de imigraţie pe o durată limitată. Condiţia este ca numărul autorizaţiilor de şedere eliberate lucrătorilor proveniţi din state ale UE să depăşească cu cel puţin 10% media anuală a permiselor emise în cursul celor trei ani precedenţi.

Condiţii cantitative necesare pentru invocarea clauzei au fost întrunite încă din vara trecută, a recunoscut guvernul, în răspunsul său la o interpelare parlamentară. Această supapă nu poate fi însă invocată decât începând de la 1 mai. Consiliul federal /guvernul/ intenţionează să examineze în curând această problemă, ţinând cont de situaţia de pe piaţa muncii.

Știre preluată de la: Agerpres

Niciun comentariu: