luni, 30 ianuarie 2012

Programul Erasmus: 25 de ani de schimbare de vieți și deschideri de orizonturi

Erasmus, cel mai de succes program de schimb de studenți din lume, își sărbătorește anul acesta cea de-a 25-a aniversare.

Aproape trei milioane de studenți au beneficiat de o perioadă de studiu sau de stagiu în străinătate de la crearea programului Erasmus, în 1987.

Sub deviza „Erasmus: 25 de ani de schimbare de vieți și deschideri de orizonturi”, manifestările dedicate aniversării de argint vor fi lansate astăzi de Androulla Vassiliou, comisar european pentru educație, cultură, multilingvism și tineret.

Mobilitatea Erasmus reprezintă un element central al strategiei Comisiei de combatere a șomajului în rândul tinerilor printr-o mai mare concentrare asupra dezvoltării competențelor – un aspect care va fi discutat de șefii de state și de guverne la Consiliul European informal de astăzi.

Programul Erasmus s-a lansat în 1987 cu 3.244 de studenți care au participat la experiențe de învățare într-una dintre cele 11 țări care au participat inițial la program. În prezent, la program participă 33 de țări - cele 27 de state membre ale UE, Croația, Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Elveția și Turcia.

În ultimii 25 de ani, programul a înregistrat o creștere constantă, atât în ceea ce privește numărul de studenți, cât și în ceea ce privește calitatea și diversitatea activităților propuse. Profesorii și alte categorii de personal, precum responsabilii pentru relații internaționale din cadrul universităților, care reprezintă adesea primul punct de contact pentru potențialii studenți Erasmus, pot beneficia de sprijinul UE pentru a preda sau pentru a fi formați în străinătate – aproape 40 000 au făcut aceasta în 2010/2011.

Stagiile efectuate în companii din străinătate au fost sprijinite prin Erasmus începând din 2007 și sunt tot mai populare. Până acum, s-au acordat deja granturi în acest scop pentru aproximativ 150 000 de studenți. În 2009/10, 35 000 de studenți (unul în șase din total) au ales un stagiu, ceea ce a reprezentat o creștere de 17 % față de anul precedent.

Sursa: Reprezentanţa Comisiei

Niciun comentariu: