luni, 9 ianuarie 2012

Taxa pe tranzacţii financiare, pe agenda franco-germană

În pregătirea Consiliului European din 30 ianuarie, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, se deplasează luni la Berlin, pentru o întâlnire cu cancelara germană, Angela Merkel. Cuplul franco-german riscă să fie din nou pus la încercare, după ce vineri, liderul francez şi-a surprins partenerii europeni, anunţând instaurarea unei taxe pe tranzacţiile financiare.

Presat de mize electorale interne (alegeri prezidențiale și legislative peste câteva luni), a decis să joace singur sau aproape. "Franţa nu va aştepta ca restul lumii să fie de acord sau nu cu instaurarea unei taxe pe tranzacţiile financiare. Parisul va lua decizia în acest sens până la sfârşitul lunii ianuarie. Sperăm să facem acest lucru împreună cu Germania", declara vineri Palatul Elysées.

Cancelara Angela Merkel a fost luată prin surprindere, întrucât şi ea ar fi dorit să se introducă acest proiect destinat să combată speculaţiile. Berlinul privilegiază însă ca de obicei un consens la nivel european, în parte şi pentru a proteja competitivitatea Bursei din Frankfurt.

Noul şef al Guvernului italian, Mario Monti, s-a alăturat şi el poziţiei Germaniei, estimând că "e necesar ca diversele ţări să nu aplice singure această taxă".

Subiectul va fi aşadar luni pe masa dejunului Merkel-Sarkozy. Tax ape tranzacțiile financiare, botezată de unii şi "taxa Tobin", după numele economistului care a propus-o primul, fără succes, în anii 70', va reveni şi în discuţiile pe care Mario Monti le va purta săptămâna viitoare la Londra cu David Cameron. Premierul britanic este unul dintre cei mai vehemenţi opozanţi ai taxei, de teamă să nu slăbească Bursa londoneză, cea mai importantă din Europa.

La dejunul de luni de la Berlin, preşedintele Franţei şi cancelara Germaniei vor aborda printre altele şi chestiunea urgentă a modificării tratatelor europene, iniţiată de cei doi, pentru a înăspri disciplina bugetară în Uniunea Europeană şi în particular, în zona euro.

Știre preluată de la: RFI

Niciun comentariu: