vineri, 1 iulie 2011

Croaţia a încheiat negocierile de aderare la UE

Croaţia a încheiat, joi, cu succes, negocierile de aderare la Uniunea Europeană şi ar trebui să devină cel de-al 28-lea membru al blocului comunitar la 1 iulie 2013, a anunţat preşedinţia ungară a UE.

"Este o zi istorică pentru Croaţia şi pentru Uniunea Europeană (...) Dacă totul se desfăşoară cum este prevăzut, Croaţia va deveni cel de-al 28-lea membru al UE începând cu 1 iulie 2013", a declarat la Bruxelles ministrul ungar de Externe, Janos Martony, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE.

"Putem de acum să spunem că obiectivul este o integrare începând cu 1 iulie 2013", a adăugat el.

Vicepremierul croat care se ocupă de Afaceri Europene Gordan Jandrokovic a subliniat că aceasta este o zi "importantă pentru Croaţia".

El a promis că ţara sa va fi unul dintre"principalii avocaţi" ai extinderii UE cu alte ţări din Balcani.

Croaţia a încheiat oficial, joi, cu câteva ore înainte de terminarea preşedinţiei ungare a UE, negocierile de aderare începute în 2005, după ce a obţinut săptămâna trecută acordul liderilor europeni.

Capitolele, în număr de 35 în total, au jalonat acest lung parcurs al negocierilor. Acestea urmăresc ca o ţară candidată să îşi adapteze legislaţia normelor europene în toate domeniile: justiţie, drepturi fundamentale dar şi concurenţă, transporturi, energie, politică economică şi monetară, agricultură, pescuit, fiscalitate.

Discuţiile au durat mult pe dosarele justiţiei, UE cerând progrese în materie de luptă împotriva corupţiei, urmărirea criminalilor de război şi cooperarea cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie de la Haga, precum şi o reformă a justiţiei care să asigure independenţa judecătorilor.

Următoarea etapă este redactarea tratatului de aderare. Zagrebul speră că documentul de aproximativ 100 de pagini, care trebuie redactat în cele 23 de limbi oficiale ale UE şi în croată, va fi gata până la sfârşitul anului.

Într-o declaraţie adoptată vineri în cadrul unui summit la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern din cadrul UE au aprobat deja de facto încheierea negocierilor, deschizând uşa blocului comunitar pentru Zabreb şi exprimându-şi speranţa că tratatul de aderare va fi semnat "înainte de sfârşitul anului".

Ştire preluată de la: Mediafax

Niciun comentariu: