miercuri, 20 iulie 2011

Raport CE: Sunt necesare măsuri suplimentare anticorupţie, mai ales în administraţia locală

Comisia Europeană consideră că România trebuie să adopte "măsuri suplimentare pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în special la nivelul administraţiei locale", conform raportului privind progresele înregistrate în urma aplicării MCV.

Comisia Europeană precizează că în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) au fost stabilite pentru România patru obiective de referinţă.

Este vorba, în primul rând, despre "asigurarea unui act de justiţie mai transparent şi mai eficient, în special prin consolidarea capacităţii şi a răspunderii Consiliului Superior al Magistraturii", precum şi despre raportarea şi monitorizarea impactului noilor coduri de procedură civilă şi penală.

Al doilea obiectiv vizează "instituirea, astfel cum s-a prevăzut, a unei agenţii de integritate cu responsabilităţi privind verificarea averilor, a incompatibilităţilor şi a potenţialelor conflicte de interese, cu rolul de a pronunţa hotărâri cu caracter obligatoriu, pe baza cărora să se poată aplica sancţiuni disuasive".

Comisia mai solicită ca, pe baza progreselor realizate până în prezent, să fie făcute în continuare "investigaţii profesioniste şi imparţiale în legătură cu acuzaţii de corupţie la nivel înalt".

De asemenea, CE doreşte "adoptarea unor măsuri suplimentare pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, în special la nivelul administraţiei locale".

Ştire preluată de la: Mediafax

Niciun comentariu: