joi, 7 iulie 2011

Ambalajele alimentare: Consumatorii vor avea informaţii mai clare şi mai lizibile

Parlamentul European a adoptat, miercuri, noi reguli de etichetare a alimentelor, potrivit cărora valoarea energetică, precum şi cantităţile de lipide, acizi graşi saturaţi, carbohidraţi, glucide, proteine şi sare trebuie să fie uşor de observat pe pachetele alimentare, astfel încât consumatorii să poată identifica mai repede aceste informaţii.

Potrivit noilor reguli, toate aceste informaţii trebuie să fie raportate la 100g sau 100ml. În plus, aceste informaţii ar putea fi raportate şi per porţie.

Noile reguli stipulează că informaţiile despre alergeni vor trebuie să fie disponibile şi în cazul alimentelor neambalate, aşa cum este cazul mâncării vândute în restaurante sau cantine. În acest caz, statele membre pot lua măsuri în ceea ce priveşte modalitatea în care vor face disponibile aceste informaţii către consumatori.

Provenienţa anumitor alimente, cum este carnea de vacă, mierea, uleiul de măsline, fructele proaspete şi legumele, trebuie deja indicată pe etichete în concordanţă cu legislaţia sectorială specifică. Acest lucru a devenit deja obligatoriu acolo unde absenţa sa ar duce la inducerea în eroare a consumatorului. La solicitarea Parlamentului, această obligaţie va fi acum extinsă la carnea proaspătă provenită de la porci, oi, capre şi păsări. La doi ani de la intrarea în vigoare a noului regulament, Comisia va trebui să introducă regulile de implementare în acest scop.

Carnea tocată ce conţine bucăţi de carne combinate trebuie să fie etichetată "carne formată", aceleaşi reguli urmând să fie aplicate şi în cazul "peştelui format".

Odată ce legislaţia va fi aprobată şi publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, întreprinderile din industria alimentară vor avea la dispoziţie trei ani să se conformeze. Acestea vor beneficia de încă doi ani, deci cinci ani în total, pentru a respecta normele referitoare la declaraţia nutriţională. Dacă declaraţia nutriţională este făcută disponibilă voluntar în avans, aceştia vor trebui să se conformeze noilor reguli la o dată anterioară, şi anume la trei ani de la publicarea acestora.

Sursa: Parlamentul European

Niciun comentariu: