vineri, 1 iulie 2011

Comisia lansează o consultare privind îmbunătăţirea politicii UE în domeniul calităţii aerului

În condiţiile în care un procent de până la 49% dintre europeni locuiesc în zone unde obiectivele UE privind calitatea aerului nu au fost încă îndeplinite, poluarea aerului rămâne una dintre principalele preocupări legate de mediu cu care se confruntă cetăţenii UE.

În cadrul unei revizuiri cuprinzătoare a politicilor europene din domeniul aerului, menită să stabilească noi obiective pe termen lung, cu un orizont de timp care depăşeşte anul 2020, Comisia Europeană lansează o consultare publică privind politica sa actuală în acest domeniu. În următoarele douăsprezece săptămâni, se vor solicita opinii cu privire la punctele tari şi punctele slabe ale cadrului legislativ existent, precum şi la evoluţia punerii în aplicare a acestuia. Această consultare realizată prin intermediul internetului face parte dintr-un proces mai larg de reflecţie, care va contribui la o revizuire a legislaţiei, programată pentru cel târziu 2013.

Comisarul european pentru mediu, Janez Potočnik, a declarat: „Privind în urmă la parcursul Europei în materie de ameliorare a calităţii aerului, avem multe motive să fim mândri. Dar cele 500.000 de decese premature asociate poluării ridicate a aerului cu particule în suspensie ne spun că rămân încă în mod clar multe de făcut. Este nevoie să demarăm imediat discuţiile privind următoarea generaţie de obiective în domeniul calităţii aerului."

Consultarea publică invită toate părţile interesate să îşi împărtăşească punctele de vedere privind cele mai bune modalităţi de îmbunătăţire a legislaţiei UE în domeniul calităţii aerului. Consultarea este structurată în două părţi - un scurt chestionar pentru publicul larg şi o secţiune mai lungă pentru experţi şi persoane care lucrează în acest domeniu provenind din administraţiile naţionale, autorităţi regionale şi locale, cercetători, întreprinderi, părţi interesate, grupuri din domeniul sănătăţii şi al mediului, precum şi alte grupuri implicate în punerea în aplicare a legislaţiei UE în domeniul calităţii aerului.

Această operaţiune reprezintă începutul unui proces amplu de consultare, anunţat de Comisie în ianuarie 2011. Comisia va continua activităţile pregătitoare şi va organiza o nouă rundă de consultări publice, cel mai târziu în 2013, înainte de a prezenta ideile privind viitorul politicii UE în domeniul aerului.

Ştire preluată de la: http://www.dae.gov.ro/articol/2135/comisia-lanseaz-o-consultare-privind-imbun-t-irea-politicii-ue-in-domeniul-calit-ii-aerului

Niciun comentariu: