joi, 28 iulie 2011

Cum obţii protecţie consulară în afara UE. Ce drepturi au europenii în străinătate

Comisia Europeană susţine că, în acest an, unul din şase europeni a planificat să îşi petreacă concediul în afara Uniunii Europene, în cazul în care ţara din care provin nu are reprezentanţă în statul în care se află, cetăţenii europeni pot solicita asistenţă ambasadei oricărei ţări UE.

În ansamblu, europenii efectuează în fiecare an aproximativ 90 milioane de călătorii în afara UE, fie din motive profesionale, fie pentru agrement.

În cazul în care un european are nevoie de ajutor în străinătate şi ţara din care provine nu are ambasadă sau consulat, Comisia Europeană precizează că toţi cetăţenii UE au anumite drepturi care derivă din cetăţenia europeană.

"De exemplu, în cazul în care ţara dumneavoastră nu este reprezentată, puteţi solicita asistenţă ambasadei sau consulatului unei alte ţări UE. Acest drept se aplică în situaţii întâlnite în mod curent, cum ar fi furtul unui paşaport, un accident grav sau o boală gravă, precum şi în situaţii de criză - cum ar fi evenimentele recente din Libia", explică într-un comunicat CE, publicat, miercuri, pe site-ul instituţiei.

Pentru a face acest drept mai cunoscut, toate paşapoartele noi eliberate în Uniunea Europeană vor include informaţii tipărite privind protecţia consulară, împreună cu adresa site-ului UE care oferă detalii despre locurile de unde puteţi obţine ajutor pe durata concediului dumneavoastră în afara UE: www.consularprotection.eu

20 de state membre ale UE fac deja sau au confirmat că vor face acest lucru pentru toate paşapoartele nou eliberate. Se aşteaptă ca şi celelalte să le urmeze exemplul cât mai curând.

"Este important ca, atunci când călătoresc în străinătate în această vară, cetăţenii europeni să îşi cunoască drepturile", a declarat vicepreşedintele Viviane Reding, comisarul UE pentru justiţie.

Potrivit oficialului european, dacă statul membru din care provine cetăţeanul nu este reprezentat într-o ţară din afara UE, el are dreptul de a solicita asistenţă din partea oricărui consulat sau ambasadă UE şi are dreptul la protecţie în aceleaşi condiţii ca şi resortisanţii statului membru către a cărui ambasadă se îndreaptă.

"În scopul consolidării acestor drepturi şi al facilitării protecţiei consulare cotidiene a cetăţenilor, în următoarele şase luni, Comisia Europeană va propune măsuri legislative în materie de coordonare şi de compensaţie financiară. Protecţia consulară ţine de solidaritatea europeană. Cetăţenii ar trebui să ştie unde să găsească ajutor în caz de necesitate şi nu ar trebui să îşi facă griji cu privire la procedurile administrative", mai spune Reding.

Singurele ţări în care au reprezentanţe diplomatice toate cele 27 de state membre ale UE sunt Statele Unite, China şi Rusia.

Ştire preluată de la: Mediafax

Niciun comentariu: