miercuri, 6 iulie 2011

Dacian Cioloş: Riscul suspendării plăţilor pentru agricultură nu există

Riscul suspendării plăţilor pentru agricultură sau dezvoltare rurală nu există, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, Dacian Cioloş, comisarul european pentru Agricultură şi dezvoltare rurală.

“A existat acest risc anul trecut, pentru plăţile directe, dar s-a solicitat României un program de acţiuni, mai ales în ceea ce priveşte sistemul de verificare al parcelelor. Acest program a fost pus in aplicare, Comisia urmareste acum rezultate corecturile făcute în sistemul de control, dar aşa cum stau lucrurile acum nu avem niciun motiv să ne gândim la a bloca fonduri pentru agricultură sau dezvoltare rurală”, a declarat comisarul european pentru Agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş.

În ceea ce priveşte reforma Politicii Agricole Comune (PAC), Dacian Cioloş a precizat că se urmăreşte simplificarea plăţilor pe sufrafaţă, în sensul reducerii la un minim de controale pentru o plată de tip forfetar.

“Această plată pentru fermele mici nu va fi un ajutor social, adică banii nu vor fi daţi indifferent ce se întâmplă cu ei”, a adăugat comisarul european.

Comisia Europeană a adoptat şi prezentat în data de 29 iunie a.c., propunerile sale privind cadrul financiar multianual 2014 – 2020. Pentru perioada 2014-2020, agricultura va beneficia, potrivit proiectului de buget, de fonduri de 371,7 miliarde de euro. Comisia a propus perspectivele bugetare, iar în următorul an vor avea loc discuţii între Parlamentul European şi Consiliul European, iar decizia finală va fi luată de PE şi de Consiliu în codecizie cu Comisia Europeană.

Niciun comentariu: