vineri, 11 noiembrie 2011

România, premiată în Parlamentul European

O echipă formată din tineri specialişti IT din România a urcat pe podiumul Hackathon, cel mai mare concurs de profil organizat vreodată în Parlamentul European, la care au participat 54 specialişti din 17 ţări.

Tinerii români s-au clasat pe locul 3, la categoria care a vizat calitatea conexiunii de internet mobil. În cele 24 de ore pe care le-au avut la dispoziţie, concurenţii au încercat să dezvolte soluţii tehnice pentru îmbunătăţirea serviciilor de internet pe telefonul mobil. Aplicaţiile create de tinerii IT-işti au fost analizate de un juriu format din reprezentanţi ai Google, Harvard University şi Citizen Lab.

(…) Aşteptările noastre au fost însă total depăşite de creativitatea acestor tineri, care merită toate aprecierile noastre. Sunt mândru de toţi cei care au participat, dar în special de echipa din România, care a demonstrat încă odată că ţara noastră îşi reafirmă poziţia în elita mondiala, în domeniul IT”, a declarat europarlamentarul român Petru LUHAN, organizatorul Hackathon.

Competiţia a beneficiat de premii în valoare totală de 10.000 euro, pentru cele două categorii, cea care a vizat calitatea conexiunii la internet mobil şi cea pentru accesibilitate la acest tip de servicii. Pe toată perioada desfăşurării evenimentului, concurenţii au fost asistaţi de ingineri de la M-Lab, SamKnows, Herdict, TOR, Google, Skype, şi Telecomix. Reprezentanţii acestor companii au declarat că vor utiliza o bună parte din aplicaţiile create la Hackathon, ca bază pentru soluţiile viitoare pentru serviciile de internet mobil.

Evenimentul a fost organizat în perioada 8-9 noiembrie, de europarlamentarul Petru Luhan, în parteneriat cu Google si Skype.

Niciun comentariu: