joi, 10 noiembrie 2011

Politica fiscală şi vamală UE: Fonduri de 777,6 milioane euro, începând cu 1 ianuarie 2014

Comisia Europeană (CE) a adoptat, miercuri, o propunere privind programul FISCUS, cu un buget de 777,6 milioane euro, fonduri destinate programelor din domeniul politicii fiscale și vamale.

Programul FISCUS se va desfăşura pe o perioadă de 7 ani, începând cu 1 ianuarie 2014.

FISCUS va sprijini cooperarea între autorităţile vamale şi fiscale şi celelalte părţi, în vederea maximizării eficienţei şi a evitării incompatibilităţilor în activitatea acestora, care ar putea obstrucţiona piaţa internă. Programul prevede, de asemenea, posibilitatea de a acorda asistenţă adaptată fiecărei ţări, dacă aceasta este justificată de apariţia unor probleme deosebite.

Programul va facilita stabilirea de contacte, acţiunile comune şi pregătirea profesională a personalului fiscal şi vamal, finanţând în acelaşi timp sisteme IT de vârf, care să permită dezvoltarea unor administraţii electronice vamale şi fiscale pe deplin funcţionale.

Obiectivele FISCUS sunt de a proteja interesele financiare ale UE şi ale statelor membre, de a facilita comerţul, de a asigura siguranţa şi securitatea cetăţenilor UE, de a îmbunătăţi capacitatea autorităţilor vamale şi fiscale şi de a pune în aplicare legislaţia UE în aceste domenii. După ce a evaluat provocările pentru anii următori, Comisia propune să se acorde o atenţie deosebită combaterii fraudei, reducerii poverii administrative şi cooperării cu ţările terţe.

FISCUS va contribui, de asemenea, la obiectivele mai largi ale UE, prin consolidarea pieţei interne şi a Uniunii vamale, prin promovarea creşterii şi inovării prin protejarea drepturilor de proprietate intelectuală la frontiere, şi prin contribuţia la dezvoltarea pieţei interne digitale.

FISCUS îmbină cele două programe separate existente în domeniul politicii fiscale şi al politicii vamale într-unul singur, îndeplinind astfel obiectivele de simplificare şi de reducere a costurilor suportate de Comisie fără a compromite activităţile în aceste domenii.

Proiectul de regulament va fi discutat în cadrul Consiliului şi al Parlamentului European, în vederea adoptării până la sfârşitul anului 2012, astfel încât noul program să poată începe la 1 ianuarie 2014.

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Niciun comentariu: