miercuri, 26 octombrie 2011

Zona euro: Un summit pentru salvarea economiei mondiale

Liderii din ţările zonei euro urmează să se întâlnească miercuri seara, sub presiunea lumii întregi, pentru a finaliza un plan cu ajutorul căruia să se pună capăt crizei şi să fie salvată moneda comună, în contextul neliniştii crescânde în privinţa Italei, transmite AFP.

Cu toate acestea, speranţele de a vedea reuniunea finalizându-se cu un acord de anvergură sunt reduse din cauza divergenţelor persistente, potrivit diplomaţilor.

Sunt programate două reuniuni. Şefii de stat şi de guvern din cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene se întâlnesc mai întâi, cu începere de la ora 18.00 (16.00 GMT), la Bruxelles, pentru a dezbate problema recapitalizării băncilor. Obiectivul este de a permite să se amortizeze şocul unei incapacităţi de plată a Greciei.

Momentul cheie va fi atunci când liderii din cele 17 ţări ale zonei euro vor intra în conclav, fără îndoială până noaptea târziu.

Aceste reuniuni reprezintă ultima etapă a unui maraton al negocierilor desfăşurat în ultima săptămână pentru a defini în cele din urmă un răspuns ferm, cerut cu insistenţă de lumea întreagă care se teme de o prăbuşire financiară la nivel mondial.

Marile linii au fost trasate. Este vorba despre stabilizarea Greciei, convingând băncile creditoare să accepte ştergerea unei părţi a datoriilor, în valoare de aproximativ 100 de miliarde euro, recapitalizarea instituţiilor financiare care au nevoie de o astfel de măsură în contrapartidă şi despre evitarea contaminării Italiei prin intermediul unui plan de protecţie al zonei euro.

Pentru aceasta, europenii au nevoie, miercuri, mai întâi de unda verde din partea deputaţilor germani care se reunesc pentru a da un mandat de negociere cancelarului Angela Merkel.

La primele ore ale zilei de miercuri, nu se ajunsese la niciun acord, în pofida intenselor negocieri de ultimă oră între experţi. Mai multe obstacole trebuie să fie depăşite.

Negocierile cu băcnile creditoare ale Greciei sunt departe de a se finaliza, doarece acestea se opun să accepte pierderi mai mari de 50 la sută. Detaliile consolidării Fondului de salvare financiară azonei euro, principalul instrument pentru evitarea contagiunii, rămân încă neclare, în timp ce germania refuză să se forţeze mâna băncii Centrale Europene pentru a continua ajutorul acordat Italiei şi Spaniei.

Pentru a tulbura şi mai mult apele, situaţia din Italia este îngrijorătoare, chiar dacă şeful guvernului, Silvio Berlusconi, pare să fi reuşit în extremis s-şi convingă aliaţii din Liga Nordului să accepte o reformă s sistemului de pensii cerută de partenerii europeni îns chimbul solidarităţii.

Ştire preluată de la: Agerpres

Niciun comentariu: