marți, 25 octombrie 2011

PE cere statelor membre să liberalizeze în acest an accesul pe piaţa muncii pentru români şi bulgari

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a adoptat marţi o rezoluţie care face apel la statele membre care menţin restricţii pe piaţa forţei de muncă pentru cetăţenii români şi bulgari să înlăture aceste obstacole până la sfârşitul lui 2011, conform calendarului prevăzut în Tratatul de aderare.

Eurodeputaţii susţin în rezoluţie că 'mobilitatea forţei de muncă în interiorul Uniunii Europene este fundamentală în vederea recuperării economice şi atingerii obiectivelor Strategiei Europa 2020'. "Prin urmare, solicită statelor membre care menţin restricţii pe piaţa forţei de muncă pentru cetăţenii români şi bulgari să înlăture aceste restricţii până la sfârşitul anului 2011, conform calendarului prevăzut în Tratatul de aderare", se arată în document.

Rezoluţia se bazează pe un raport realizat de eurodeputatul Traian Ungureanu. El a declarat, luni, pentru Agerpres, că Executivul european trebuie "să treacă de la starea de observaţie, de altfel minuţioasă şi corectă, la măsuri practice. Asta este de fapt ce lipseşte în comunicarea Comisiei pe tema mobilităţii forţei de muncă".

"În al doilea rând, (n.r. - Comisia trebuie) să-şi respecte angajamentul general şi îndreptăţit de păzitor al tratatelor, aşa cum bine se recomandă de fiecare dată. Asta înseamnă că atât litera, cât şi spiritul Tratatului de la Lisabona trebuie respectate. Înseamnă mai multă precizie", a explicat Traian Ungureanu.

"Există o clauză, de data asta în tratatele de aderare - e vorba şi de cazul României -, care spune că, în situaţii grave, statele membre pot cere limitarea accesului pe piaţa de muncă al unui stat membru. Or, această prevedere este vagă. Comisia ar trebui să ceară statelor care solicită asemenea limitări să furnizeze date precise. Formula 'bloc' nu e suficientă. Ea poate fi uşor supusă abuzului", a mai declarat eurodeputatul PDL, membru al Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale din PE.

Conform textului rezoluţiei, 'mobilitatea forţei de muncă în interiorul Uniunii Europene este fundamentală în vederea recuperării economice şi atingerii obiectivelor Strategiei Europa 2020'. "Prin urmare, solicită statelor membre care menţin restricţii pe piaţa forţei de muncă pentru cetăţenii români şi bulgari să înlăture aceste restricţii până la sfârşitul anului 2011, conform calendarului prevăzut în Tratatul de aderare", se arată în rezoluţie.

De asemenea, europarlamentarii 'solicită statelor membre să elimine barierele tranzitorii existente în ceea ce priveşte libera circulaţie a lucrătorilor, pentru statele membre care au aderat în 2007'. Legislativul european 'este de părere că aceste bariere sunt contraproductive şi aplică standarde duble şi reprezintă măsuri discriminatorii împotriva cetăţenilor europeni, solicitând aplicarea efectivă a clauzei preferenţiale pentru întreaga Uniune'.

Documentul subliniază totodată că 'restricţionarea dreptului de muncă constituie o piedică în funcţionarea pieţei interne', în timp ce 'criza economică arată nevoia promovării unei mobilităţi libere a forţei de muncă'.

Europarlamentarii consideră oportună 'o coordonare mai strânsă între legislaţia UE şi cea a statelor membre, pentru a preveni orice tipuri de obstacole în calea respectării şi exercitării dreptului la liberă circulaţie al lucrătorilor'. Parlamentul European 'subliniază faptul că statele membre ar trebui să îmbunătăţească situaţia copiilor lăsaţi acasă de părinţi şi să îi ajute să se dezvolte normal, să beneficieze de educaţie şi de o viaţă socială corespunzătoare'.

Pe de altă parte, PE 'invită Comisia să îşi exercite pe deplin prerogativele atribuite prin tratate, printr-o monitorizare continuă şi exhaustivă a punerii în aplicare a Directivei 2004/38/CE (n.r - privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora), inclusiv, dacă este necesar, exercitarea dreptului său de a iniţia proceduri privind încălcarea dreptului comunitar împotriva statelor membre care nu respectă legislaţia'.

Europarlamentarii 'salută decizia recentă adoptată de unele state membre de a-şi deschide în totalitate pieţele forţei de muncă cetăţenilor din anumite state membre care au aderat la UE în 2004', dar îşi exprimă regretul pentru 'faptul că în alte state membre au fost prezentate recent propuneri legislative care urmăresc să submineze drepturile lucrătorilor din state membre care au aderat la UE în 2004 şi 2007'. În acest sens, PE 'invită Comisia să cerceteze dacă aceste politici încalcă dreptul UE'.

Știre preluată de la: Agerpres

Niciun comentariu: