luni, 24 octombrie 2011

Încercări de "cârpire" a UE între statele din zona euro și restul

Liderii tuturor statelor UE sunt convocați pentru a doua oară la Bruxelles miercuri (26 octombrie), înaintea consiliului european suplimentar dedicat numai statelor din zona euro, într-o încercare a liderilor europeni de a include statele non-euro în discuțiile despre criza financiară actuală.

"Sunt conștient de sensibilitățile care există între statele din zona euro și restul statelor membre ale UE," a spus duminică (23 octombrie), într-o pauză a summitului european, Herman Van Rompuy, președintele Consiliului European și cel care prezidează întâlnirile șefilor de stat sau guvern din zona euro. În ciuda faptului că summitul de miercuri (26 octombrie) era convocat numai pentru statele membre din zona euro, Van Rompuy decis ca cele zece state non-euro să se întoarcă săptămâna următoare în Bruxelles. Astfel, consiliul european din 26 octombrie va fi precedat de o întâlnire a celor 27 de șefi de stat și de guverne și, înainte de aceasta, de o întâlnire a miniștrilor de finanțe din UE.

"Nu ar trebui să existe nicio separare între zona euro şi restul Uniunii Europene. Dorim ca UE să rămână o Uniune foarte puternică. În acelaşi timp, vrem să îmbunătăţim coerenţa din zona euro," a declarat astăzi președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.

Publicația European Voice din Bruxelles numește această inițiativă o încercare a liderilor europeni de a cârpi destrămarea in ce în ce mai vizibilă între statele din zona euro și restul Uniunii Europene.

Consiliul european de astăzi a reunit toți șefii de state sau guverne din Uniunea Europeană, și nu doar pe cei din zona euro, pentru că situația economică a statelor lovite de un nivel foarte ridicat al datoriei suverane a început deja să afecteze restul economiilor din Europa, a spus astăzi de dimineață premierul britanic David Cameron, înainte de a intra în discuții.

"Această criză afectează și Marea Britanie," a spus Cameron. "Are un efect de răcire pentru toate economiile, deci este normal ca soluția să fie comună, a Consiliului."

Știre preluată de la: Adevărul

Niciun comentariu: