vineri, 14 octombrie 2011

Politica de dezvoltare a UE: Comisia urmează să sporească impactul ajutorului, printr-o alocare mai bine direcţionată a fondurilor

Comisarul european pentru dezvoltare, Andris Piebalgs, a prezentat „Agenda schimbării” în domeniul politicii de dezvoltare a UE şi o nouă politică pentru sprijin bugetar din partea UE. Aceste comunicări stabilesc o abordare mai strategică a UE pentru reducerea sărăciei, inclusiv printr-o alocare mai bine direcţionată a fondurilor. Viitoarele cheltuieli ale UE ar trebui să se concentreze asupra sectoarelor care sunt esenţiale pentru creşterea pe termen lung şi favorabilă incluziunii, să fie direcţionate către ţările care au cel mai mult nevoie de sprijin extern şi pentru care ajutorul poate aduce o schimbare.

„Ajutorul furnizat de UE reprezintă peste 50% din ajutorul global, UE fiind deja cel mai mare donator din lume. Doresc să mă asigur că rămâne şi cel mai eficace”, a declarat comisarul UE Piebalgs. Acesta a adăugat: „Trebuie să ţinem pasul cu evoluţia situaţiei în lume şi să ne adaptăm modul în care combatem sărăcia. Din acest motiv, propun astăzi să ne reorientăm priorităţile în materie de ajutor, pentru ca ţările care beneficiază de acesta să se îndrepte pe calea unei creşteri durabile şi favorabile incluziunii. Doresc să mă asigur că fiecare euro ajunge la cei care au cea mai mare nevoie de el. Combaterea sărăciei în străinătate este o «poliţă de asigurare» a UE pentru o lume mai stabilă şi mai prosperă.”

Ajutorul furnizat de UE ar trebui să se concentreze asupra sectoarelor care pun bazele unei creşteri durabile şi favorabile incluziunii. Acestea includ: buna guvernanţă, inclusiv respectarea drepturilor omului şi a democraţiei; egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi, rolul societăţii civile şi combaterea corupţiei; protecţia socială, sănătatea şi educaţia; susţinerea unui mediu de afaceri favorabil şi a unei integrări regionale mai profunde; agricultura durabilă şi energia nepoluantă, contribuind la oferirea de garanţii împotriva şocurilor externe şi transformarea provocărilor legate de siguranţa alimentară şi de schimbările climatice în oportunităţi de creştere.

Pentru a genera mai multe resurse, UE va analiza căi inovatoare de finanţare a dezvoltării, ca de exemplu combinarea granturilor cu împrumuturile. De asemenea, Comisia va încuraja UE şi statele sale membre să pregătească împreună strategii şi programe (aşa-numita „programare comună ”) şi să îşi împartă mai bine munca pentru a creşte eficacitatea ajutorului.

O parte semnificativă a ajutorului european este furnizată sub formă de sprijin bugetar: transferuri financiare către bugetele publice ale ţărilor în curs de dezvoltare, corelate cu dialogul în materie de politici, evaluarea performanţelor şi consolidarea capacităţilor. Comisia propune o abordare europeană prin care sprijinul bugetar să fie mai eficace şi eficient în obţinerea de rezultate în materie de dezvoltare, prin consolidarea parteneriatelor contractuale cu ţările în curs de dezvoltare.

Principalele principii ale agendei ce prevede 12 puncte se vor reflecta treptat în ciclurile de programare curente rămase şi, apoi, în programarea viitoare a UE. În primăvara anului 2012, Comisia va invita miniştrii de externe din UE să aprobe noua abordare privind sprijinul bugetar din partea UE.

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Niciun comentariu: