vineri, 21 octombrie 2011

Joaquin Almunia, vicepreşedinte al Comisiei Europene: Este important ca previziunile de creștere economică din România pentru 2012 să devină reale

Previziunile cunoscute de Comisia Europeană privind creșterea economică pentru România pentru 2012 sunt pozitive, dar este foarte important ca aceste estimări făcute de autorități să devină și reale, a declarat, vinery, Joaquin Almunia, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Un mediu concurențial sănătos, a mai spus acesta, este principalul ingredient al creșterii economice. În acest context, comisarul a mai precizat: "nu putem permite fuziuni care vor reduce concurența în piață".

"Concurența este principalul ingredient al creșterii economice, pentru că stimulează antreprenoriatul și crearea de noi locuri de muncă. (...) Nu putem permite să se formeze carteluri în piață. În ultimele două săptămâni, Comisia Europeană a descoperit un cartel de fixare a prețurilor la banane. (...) Este important ca Consiliul Concurenței să încurajeze un mediu concurențial sănătos", a precizat Joaquin Almunia, în cadrul unei conferințe pe teme de concurență organizată în București de Consiliul Concurenței.

Știre preluată de la: Hotnews

Niciun comentariu: