vineri, 28 octombrie 2011

Agenda digitală: Încurajarea digitizării culturii UE- 30 de milioane de elemente, până în 2015

Comisia Europeană (CE) a adoptat o recomandare prin care cere statelor membre ale UE să-și intensifice eforturile, să-și utilizeze în comun resursele și să implice sectorul privat în digitizarea materialului cultural. Digitizarea este esențială pentru a pune patrimoniul cultural european la dispoziția unui număr cât mai mare de persoane și pentru a stimula dezvoltarea industriilor creative ale Europei.

Recomandarea lansează o provocare la adresa statelor membre, pentru ca acestea să elaboreze planuri solide și să instituie parteneriate, astfel încât să introducă 30 de milioane de elemente în Europeana până în 2015, față de cele 19 milioane disponibile în prezent, să pună online mai mult material protejat de drepturi de autor și aflat în afara circuitului comercial și să adapteze legislația și strategiile naționale pentru a asigura conservarea pe termen lung a materialului digital.

Europeana, care a început cu 2 milioane de elemente atunci când a fost lansată, în 2008, conține în prezent peste 19 milioane de elemente, care sunt acum accesibile printr-o interfață mai intuitivă și interactivă. Pentru ca conținutul contribuțiilor din întreaga Europă să fie mai echilibrat, recomandarea stabilește obiective per stat membru în ceea ce privește contribuțiile de conținut minime, de atins până în 2015. Recomandarea pornește de la concluziile Comité des Sages (grup de reflecție la nivel înalt) privind punerea la dispoziție online a patrimoniului cultural european, publicate în 2010.

Punerea la dispoziție online a patrimoniului cultural european înseamnă că cetățenii din întreaga Europă pot avea acces la acest patrimoniu și îl pot utiliza oricând în scopuri de divertisment, de studiu sau profesionale. După digitizare, materialul poate fi util, de asemenea, pentru scopuri comerciale și necomerciale, precum elaborarea de conținut de învățare și educațional, de documentare și de aplicații pentru turism. Acest lucru va crea oportunități economice enorme pentru industriile creative din Europa, care reprezintă în prezent 3,3 % din PIB și 3 % din locurile de muncă din UE.

Materialul digitizat ar trebui pus la dispoziția publicului prin intermediul Europeana, biblioteca digitală a Europei, care este în același timp arhivă și muzeu (a se vedea www.europeana.eu).

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Niciun comentariu: