luni, 9 iulie 2012

Eurobarometru: 12% din utilizatorii internetului s-au confruntat deja cu frauda online, iar 8% au fost victime ale furtului de identitate, în UE


Utilizatorii internetului sunt foarte preocupați de securitatea informatică, astfel încât 89% evită să dezvăluie online informații cu caracter personal, iar 74% sunt de acord că riscul de a deveni o victimă a criminalității informatice a crescut în ultimul an, conform unui nou sondaj Eurobarometru.
În Uniunea Europeană, 12% din utilizatorii internetului s-au confruntat deja cu frauda online, iar 8% au fost victime ale furtului de identitate. Cu toate acestea, 53% din utilizatorii internetului nu și-au schimbat parolele online în cursul anului trecut.
„În timp ce tot mai mulți oameni valorifică avantajele internetului și beneficiază de pe urma economiei digitale, nu este de mirare că securitatea informațiilor cu caracter personal și a plăților efectuate online constituie principalele noastre preocupări. Este și mai surprinzător faptul că numai jumătate dintre europeni iau efectiv măsuri pentru a se proteja împotriva criminalității informatice” a declarat Cecilia Malmström, comisarul european pentru afaceri interne.
Sondajul, la care au participat aproape 27 000 de persoane din toate statele membre ale UE, indică o legătură puternică între informarea cu privire la riscurile criminalității informatice și încrederea în mediul online. Majoritatea celor care declară că au încredere să efectueze tranzacții bancare sau cumpărături online afirmă, de asemenea, că sunt bine informați în legătură cu criminalitatea informatică.
În luna martie a acestui an, Comisia a propus crearea, în 2013, a unui Centru european de combatere a criminalității informatice - sau EC3 - pentru a proteja cetățenii europeni și întreprinderile împotriva amenințărilor informatice.
Centrul european de combatere a criminalității informatice se va concentra pe activitățile ilegale online desfășurate de către grupările de criminalitate organizată, în special atacurile care vizează serviciile bancare electronice și alte activități financiare online. De asemenea, centrul dorește să identifice modalități pentru o mai bună protejare a profilurilor create în rețelele de socializare împotriva infiltrărilor de către infractorii online, precum și să furnizeze informații și analize autorităților naționale de asigurare a punerii în aplicare a legii. Astfel, va putea oferi asistență în lupta împotriva furtului de identitate online, abuzului și exploatării sexuale a copiilor și atacurilor informatice care afectează infrastructura și sistemele informatice esențiale din Europa.
Sursa: Comisia Europeană

Niciun comentariu: