vineri, 13 iulie 2012

CE: Reguli mai stricte în domeniul inspecției automobilelor


Comisia Europeană (CE) a adoptat noi reguli în domeniul inspecției automobilelor, obiectivul noilor propuneri fiind acela de a salva peste 1 200 de vieți anual și de a evita peste 36 000 de accidente cauzate de probleme de ordin tehnic.
Printre principalele elemente ale noilor măsuri propuse se numără următoarele:
-verificarea obligatorie a scuterelor și motocicletelor în întreaga UE. Motocicliștii și conducătorii de scutere, în special cei tineri, reprezintă grupul de participanți la trafic cu cel mai mare risc.
-creșterea frecvenței controalelor pentru autoturisme și camionete cu kilometraj foarte mare. Astfel, aceste tipuri de autovehicule vor face obiectul unor controale similare celor aplicate în cazul taxiurilor sau al ambulanțelor, de exemplu.
-îmbunătățirea calității controalelor prin stabilirea unor standarde minime comune în ceea ce privește defecțiunile, echipamentele și inspectorii.
-obligativitatea verificării componentelor electronice de siguranță.
- combaterea manipulării kilometrajului prin înregistrarea kilometrilor parcurși.
În toate cazurile, măsurile propuse stabilesc standarde minime comune pentru controlul autovehiculelor la nivelul UE, statele membre având libertatea de a impune reguli mai stricte, dacă este cazul.
Normele UE existente privind controalele autovehiculelor datează din 1977 și stabilesc standarde minime pentru controlul autovehiculelor, cu actualizări minore de-a lungul timpului. Există trei acte legislative principale:
Sursa: Comisia Europeană

Niciun comentariu: