miercuri, 22 iunie 2011

Noi norme europene privind plata alocaţiilor pentru copii

Copiii din UE vor beneficia de plata mai rapidă a alocaţiilor de întreţine în cazul în care familiile se despart, în conformitate cu noile norme ale UE care se vor aplica începând cu această săptămână. Noile norme instituie un sistem la nivelul UE pentru a facilita recuperarea alocaţiilor de întreţinere, astfel încât părinţii absenţi să nu mai poată să se sustragă obligaţiilor ce le revin.

„Interesul copiilor trebuie să prevaleze întotdeauna. Prin intermediul acestor norme se va asigura faptul că aceştia vor primi în continuare sprijin financiar în cazul în care un părinte trăieşte separat de copiii săi, într-o altă ţară a UE”, a declarat doamna Viviane Reding, vicepreşedinte al Comisiei şi comisar UE pentru justiţie.

În prezent, europenii se pot confrunta cu probleme atunci când încearcă să recupereze sumele neplătite reprezentând sprijin financiar pentru copii şi alte forme de întreţinere de la o persoană aflată într-o altă ţară a UE, cum ar fi atunci când un cuplu divorţează şi unul dintre părinţi se mută în străinătate.

Noile norme vor permite recuperarea în mod eficient a creanţelor legate de obligaţiile de întreţinere în situaţii transfrontaliere. În cele mai multe cazuri, o decizie privind obligaţiile de întreţinere dintr-o ţară a UE va fi executorie în alt stat membru fără nicio procedură specială.

Se estimează că în UE există 16 milioane de cupluri internaţionale şi 1 milion de divorţuri anual, astfel încât tot mai multe familii se confruntă cu problema obţinerii alocaţiilor de întreţinere atunci când unul dintre părinţi locuieşte în străinătate şi refuză să acorde ajutor financiar.

Sursa: http://ec.europa.eu/romania/news/220611_alocatii_intretinere_ro.htm

Niciun comentariu: