miercuri, 14 decembrie 2011

CE: Consultare publică cu privire la eliminarea obstacolelor cu care se confruntă persoanele cu handicap

Comisia Europeană (CE) a lansat marți o consultare publică cu privire la viitoarele sale proiecte de eliminare a obstacolelor cu care se confruntă cetăţenii europeni cu handicap.

Consultarea rămâne deschisă până la 29 februarie 2012.

Această consultare va permite Comisiei să îşi pregătească propunerile pentru un Act european privind accesibilitatea, prevăzut pentru toamna anului 2012. Iniţiativa vizează garantarea accesului persoanelor cu handicap, în condiţii egale cu celelalte persoane, la mediul fizic, la transporturi şi la serviciile de informare şi comunicare. De această iniţiativă vor beneficia şi persoanele cu mobilitate redusă, cum ar fi persoanele în vârstă.

Comisia a adoptat anul trecut o strategie globală menită să creeze, până în 2020, o Europă fără obstacole pentru persoanele cu handicap.Planul prezintă modul în care UE şi guvernele naţionale pot oferi persoanelor cu handicap mijloacele prin care acestea să poată beneficia de drepturile de care dispun.

Una dintre principalele acţiuni prevăzute a fost o iniţiativă privind accesibilitatea. Obiectivul este recurgerea la norme în materie de standardizare sau de achiziţii publice pentru a asigura accesibilitatea persoanelor cu handicap la toată gama de bunuri şi servicii, promovând în acelaşi timp o piaţă UE a dispozitivelor de asistare.

În Uniunea Europeană, una din şase persoane, adică aproximativ 80 de milioane de persoane, are un handicap al cărui grad variază între uşor şi grav. Peste o treime dintre persoanele de peste 75 de ani suferă de un handicap care le impune limitări într-o anumită măsură. Se preconizează că numărul acestora va creşte odată cu îmbătrânirea progresivă a populaţiei UE. Majoritatea acestor persoane sunt împiedicate, mult prea frecvent, să participe pe deplin în cadrul societăţii şi al economiei din cauza unor obstacole fizice sau de altă natură, precum şi din cauza discriminării.

„Accesibilitate” înseamnă accesul persoanelor cu handicap, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la mediul fizic, la transporturi, la sistemele şi tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor, precum şi la alte facilităţi şi servicii.

În perioada 1-2 decembrie 2011, Comisia a organizat o conferinţă importantă în contextul Zilei europene a persoanelor cu handicap, care a abordat, printre altele, criza economică din perspectiva drepturilor persoanelor cu handicap. În cadrul acestei conferinţe, vicepreşedintele Reding a anunţat că oraşul austriac Salzburg a câştigat ediţia 2012 a concursului Access City award, premiul UE pentru oraşe accesibile.

Sursa: Reprezentanța Comisiei

Niciun comentariu: