vineri, 25 februarie 2011

Intalnire a preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy, cu presedintele Romaniei, Traian Basescu

REF: Declaraţia de presă comună a preşedintelui României, Traian Băsescu, şi a preşedintelui Consiliului European, Herman van Rompuy

Preşedintele României, Traian Băsescu, s-a întâlnit joi, 24 februarie a.c., la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, care efectuează o vizită în România. Vă prezentăm integral declaraţia de presă comună susţinută de cei doi oficiali la finalul întrevederii:

Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy: Vă mulţumesc, domnule Preşedinte, pentru că m-aţi primit la dumneavoastră în ţară. V-am vizitat şi în 18 ianuarie 2010. Am început discuţiile cu urmărirea evoluţiilor de la ultimul Consiliu European şi decizia care a fost luată în privinţa domeniului energetic, decizii care sunt ambiţioase şi care vor contribui la securizarea rezervei noastre energetice în viitor. Trebuie să ne asigurăm că vom atinge obiectivele stabilite şi aş vrea să îi mulţumesc preşedintelui Traian Băsescu, care a investit personal foarte mult în discuţiile legate de acest subiect. La ultima întâlnire a Consiliului European, ţinută pe 4 februarie, am hotărât să continuăm activitatea noastră de consolidare a zonei euro în ansamblu. Susţin încă o dată că euro, ca monedă, are nişte baze foarte solide în ceea ce priveşte inflaţia şi balanţa de plăţi, însă ar trebui să coordonăm politicile naţionale în zona euro mai îndeaproape. România, ca şi celelalte state care nu aparţin zonei euro, vor fi consultate şi pot participa în această coordonare. Voi propune, împreună cu Comisia Europeană, nişte sugestii concrete săptămâna viitoare. Între timp, vreau să salut implementarea foarte viguroasă a programului comun cu UE şi cu FMI de către România. Eforturile făcute de ţara dumneavoastră, domnule Preşedinte, au contribuit la stabilizarea situaţiei şi sunt încântat că România a reuşit să treacă pe o tendinţă pozitivă din punct de vedere economic, pentru că FMI aşteaptă o creştere de 1,5% din PIB în 2011 şi apoi una de 4,5% din PIB în 2012. România a realizat nişte evoluţii importante, a stabilizat economia, a consolidat finanţele publice şi a conservat o stabilitate a sistemului financiar, asta în plină criză financiară la nivel global. De asemenea, a consolidat cadrul politicilor macroeconomice; legea responsabilităţii fiscale, cea a salariilor unitare şi reforma în domeniul pensiilor au permis şi vor continua să permită păstrarea unor finanţe publice pe o cale durabilă şi vor menţine deficitul public în limita celor 3% din PIB până în 2012. Ştim că aceste eforturi nu sunt întotdeauna populare, însă sunt necesare pentru prosperitatea viitoare.

Ulterior, am discutat şi aderarea la Spaţiul Schengen. Sunt perfect conştient de faptul că obiectivul accedării la zona Schengen este de o importanţă esenţială pentru cetăţenii români. Preşedintele m-a informat în legătură cu activităţile extraordinare care au fost realizate pentru respectarea condiţiilor tehnice pentru candidatura la acquis-ul Spaţiul Schengen. Şi sunt impresionat de rezultate. Problema va fi rediscutată curând în cadrul Cosiliului. Primul-ministru ungar Viktor Orbán mi-a spus că este hotărât să acorde o prioritate importantă aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen o dată ce toate cerinţele sunt împlinite.

În ceea ce priveşte chestiunea romilor, este o prioritate foarte importantă pentru noi aceea de a integra cea mai mare minoritate din Europa. Iar acest lucru necesită o abordare integrată, care să includă educaţie, sănătate, locuinţe şi nu în ultimul rând locuri de muncă. Şi este în interesul nostru să avem succes în acest sens. Consiliul Europei va discuta propuneri concrete pe 24 şi 25 iunie, pe baza comunicării elaborate de Comisie. Deşi ultimele evoluţii ne-au făcut să ne concentrăm atenţia asupra zonei din sudul Uniunii Europene, cu siguranţă nu putem să ne permitem să uităm sau să neglijăm vecinătatea de est a Uniunii Europene. Mai târziu în acest an vom avea un summit împreună cu partenerii noştri din Est. Trebuie să ne asigurăm că acest parteneriat care a fost lansat în Praga acum doi ani va fi din nou confirmat şi se va concentra pe chestiuni strategice, de asemenea, cum ar fi democraţia, o bună guvernare, precum şi evoluţii în câteva dintre conflictele încă nesoluţionate. Acest parteneriat ne oferă o ocazie reală de a angaja nu doar guvernele, ci şi societăţile civile.

Este responsabilitatea noastră să le comunicăm, printre altele, cetăţenilor Ucrainei şi Moldovei viziunea şi modelul european care sunt bazate pe valorile noastre de democraţie, drepturi ale omului, libertăţi fundamentale, precum şi rezolvarea pe cale paşnică a conflictelor. Istoria Europei este una de depăşire a problemelor legate de moştenirea istorică, nu prin schimbarea frontierelor, ci prin construirea unui model unic de cooperare între guverne, economii şi societăţi. Aşa cum am declarat şi în Praga, şi în Sofia, ieri, suntem acum martorii unor schimbări istorice în zona de vecinătate din sud. Deciziile privind viitorul acestor ţări trebuie să fie luate de cetăţenii acestora, iar responsabilitatea Uniunii Europene este aceea de a oferi ajutor. Ne vom adapta politica de vecinătate pentru a ne concentra pe dezvoltarea instituţiilor democratice şi pentru a crea oportunităţi economice de reducere a sărăciei şi pentru a rezolva inechităţile sociale. Condamnăm ferm orice fel de violenţă şi suntem de-a dreptul oripilaţi de actele de violenţă comise împotriva poporului şi facem apel la încetarea imediată a utilizării forţei împotriva demonstranţilor din Libia. Aspiraţiile şi cererile legitime ale poporului libian pentru reforme politice şi sociale trebuie să fie rezolvate printr-un dialog condus de Libia. Mulţumesc!

Preşedintele României, Traian Băsescu: Cred că domnul preşedinte Herman van Rompuy a acoperit toată plaja de probleme pe care le-am discutat. Voi spune doar câteva cuvinte legate de susţinerea noastră pentru modificarea Tratatului de la Lisabona în vederea instituirii mecanismului european de stabilitate, iar aici în discuţie am insistat asupra unui aspect legat de contribuţia fiecărui stat membru al Uniunii la finanţarea mecanismului de stabilitate. Aici avem o singură problemă asupra căreia am atenţionat pe domnul Preşedinte, distribuţia contribuţiei aşa cum ea este acceptată de cea mai mare parte a statelor ar dezavantaja România. De aceea, am solicitat un mod de calculare a contribuţiei care să nu ne pună în dificultate. De asemenea, o analiză atentă a fost făcută legat de pactul de creştere a competitivităţii şi ne bucură faptul că domnul Preşedinte va transmite în zilele următoare o propunere revizuită legată de adăugarea unor elemente la ceea ce task force-ul condus de domnia sa ne-a prezentat la consiliul din decembrie. Este vorba de acele propuneri legate de politica privind costul unitar al forţei de muncă şi nivelul de competitivitate, legat de politica privind sustenabilitatea finanţelor publice, şi aici deficite ale fondurilor de pensie ş.a.m.d., reforme sociale. Şi, de asemenea, propuneri privind politici de stimulare a concurenţei.

N-aş vrea să extind declaraţia mea. Dacă vor fi solicitări, în cursul după-amiezei, în jurul orei 17.00, există disponibilitatea să facem o conferinţă de presă în care să vă lămuresc în detaliu problematica europeană la zi şi ceea ce este în pregătire. În cazul în care doriţi o astfel de conferinţă de presă, o putem organiza în jurul orei 17.00, va trebui să-i comunicaţi domnului Valeriu Turcan.

Vă mulţumesc mult, domnule Preşedinte!

Departamentul de Comunicare Publică
24 Februarie 2011

Materialul a fost preluat de pe site-ul oficial al Pesedintiei Romaniei

Niciun comentariu: