Franţa "nu este inumană" dacă incită romii să se întoarcă în România, a apreciat luni, la Bucureşti, preşedintele Oficiului Francez pentru Imigraţie şi Integrare, Arno Klarsfeld, după criticile Human Rights Watch faţă de politica Parisului privind romii.
"Franţa este una dintre puţinele ţări europene care incită romii să plece (de pe teritoriul său-n.red.) cu 300 de euro, cu proiecte de reinserţie. Prin urmare, nu este nimic inuman din partea Franţei să vrea să incite romii care trăiesc în tabere insalubre" să se întoarcă în România, a declarat Klarsfeld într-o conferinţă de presă.
"Franţa nu poate accepta ca la porţile Parisului, în condiţiile în care ne-a luat atât de mult timp să scăpăm de mahalale, să revenim la perioada mahalalelor", a adăugat el.
Organizaţia de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch a criticat aspru Guvernul francez săptămâna trecută, subliniind că romii din Europa de Est "sunt în continuare ţinta evacuărilor de tabere în serie, a repatrierilor injuste şi a discriminărilor" în Franţa.
Organizaţii ca Medecins du Monde au denunţat de asemenea evacuarea romilor, apreciind că aceasta face dificilă şcolarizarea copiilor şi accesul la îngrijiri medicale.
Klarsfeld, un apropiat al preşedintelui Nicolas Sarkozy, a apreciat că problema romilor este "o problemă europeană".
"Ei au suferit hărţuieli în toate ţările de mai multe secole, deci Europa are o responsabilitate pentru ca ei să atingă un nivel de trai suportabil", a adăugat oficialul francez.
Știre preluată de la: Mediafax
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu