Miniştrii agriculturii din ţările membre ale Grupului de la Vişegrad (Republica Cehă, Ungaria, Polonia şi Slovacia), împreună cu Bulgaria, România şi Slovenia, au cerut executivului comunitar “să aplice viitoarea reformă a PAC în mod corect şi fără discriminare faţă de noile state membre”.
Acum, că e voită sau nu, discriminare tot există. E destul de dificil să găseşti un punct comun între marile ferme europene şi cele de subzistenţă, care domină agricultura din România. E ca şi cum ai vrea să egalizezi nişte spice de grâu şi ai de ales în a le tăia pe cele mai înalte sau a le aştepta pe cele mai mici să crească.
La drept vorbind, mai echitabilă pare varianta din urmă, ceea ce s-ar putea traduce cu o tranziţie în ceea ce priveşte agricultura din România, respectiv cu creşterea treptată a finanţării europene, până la egalizarea sumelor aferente vechilor state membre. Această variantă garantează oare reuşita demersului? Probabil că nu!
Agricultura din România se particularizează prin fragmentarea excesivă a terenului agricol, ceea ce face ca, doar pentru plata directă pe suprafaţă, din cei un milion de beneficiari, peste 900.000 de fermieri să deţină mai puţin de 5 hectare. Acest segment al agriculturii este destinat mai mult autoconsumului, decât producţiei pentru piaţă. În acest context, se pune sub semnul întrebării contribuţia reală a plăţilor directe, în cuantum de un miliard de euro anual (fonduri UE şi de la buget), în dezvoltarea agriculturii.
Este adevărat că menirea acestui sistem de plăţi prevăzut de PAC este asigurarea unui anumit confort financiar fermierului, dar nu poţi să nu te întrebi dacă această sursă financiară nu este mai mult un fel de ajutor social, decât un sprijin real pentru agricultură. La fel de adevărat este că, deşi s-au finalizat patru campanii de plată, în România nu există o evaluare a impactului acestor fonduri în agricultură, astfel încât este destul de plauzibilă ipoteza că aceşti bani nu se întorc în agricultură.
Poate că acest neajuns al plăţilor directe ar putea fi trecut mai uşor cu privirea dacă ar exista o derulare eficientă a fondurilor europene pe segmentul investiţiilor. Recent, Agenţia responsabilă cu gestionarea acestora, a anunţat că, până în prezent, a semnat contracte de finanţare cu 36.000 de beneficiari, nefiind precizată şi suma plătită efectiv. Cauzele se pot identifica- că a demarat cu întârziere programul, că e prea multă birocraţie, că e prea puţină cofinanţare- dar parcă nici nu mai contează, atâta timp cât riscăm să repetăm aceste greşeli şi în următorul program, pentru perioada 2014-2020.
Nu ne pronunţăm în cazul celorlalte state care au cerut o Politică Agricolă Comună mai echitabilă, dar în cazul României considerăm că ar trebui ca această solicitare să fie susţinută şi de propuneri concrete, iar şansa ar fi existenţa unor dezbateri reale privind reforma PAC.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu