Se afișează postările cu eticheta Croatia. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Croatia. Afișați toate postările

luni, 23 ianuarie 2012

Martin Schulz: „Votul croaților este încurajator pentru întreaga Europă de Est“

Preşedintele Parlamentului European (PE), Martin Schulz, a salutat alegerea croaților: „rezultatul pozitiv al referendumului este un indicator clar al atractivității UE. Aderarea este recompensa potrivită pentru progresul remarcabil realizat de Croația pe calea reformelor în ultimii ani“.

Rezultatele oficiale preliminare arată că peste 67% din croați sunt pentru aderarea la UE.

Conform domnului Schulz, „exemplul croat transmite un semnal pozitiv și este încurajator pentru întreaga Europă de Est prin faptul că, atunci când reformele sunt făcute, UE reacționează în consecință, chiar dacă în viitorul imediat avem nevoie de o fază de stabilizare internă“.

Croația a semnat tratatul de aderare la UE anul trecut și ar putea deveni a 28-a membră a Uniunii Europene la 1 iulie 2013, odată ce toate cele 27 de state UE vor fi ratificat tratatul.

Sursa: Parlamentul European

Aderarea Croaţiei la UE, aprobată cu 66 la sută din voturi, după numărarea a 99 la sută din buletine

Croaţii au aprobat, duminică, aderarea ţării la UE dar rata de participare a fost foarte scăzută la acest referendum considerat "crucial" de autorităţile croate, la 20 de ani de la independenţa de fosta Iugoslavie.

Aderarea la UE a fost votată de 66 la sută dintre alegători, potrivit rezultatelor anunţate după numărarea voturilor din 99 la sută dintre cele 6.750 de secţii de votare deschise, a anunţat Comisia Electorală.

De acum, Tratatul de Aderare pe care Croaţia l-a semnat în decembrie urmează să fie ratificat de fiecare dintre cele 27 de state membre UE în vederea aprobării integrării sale în blocul european, prevăzută pentru 1 iulie 2013.

După Slovenia în 2004, Croaţia va fi a doua dintre cele şase foste republici iugoslave care aderă la UE, o perspectivă oferită tuturor ţărilor din Balcanii de Vest.

La Bruxelles, preşedinţii UE şi Comisiei Europene, Herman Van Rompuy şi Jose Manuel Barroso, au salutat rezultatul scrutinului şi au declarat într-un comunicat comun că decizia croaţilor va aduce "noi oportunităţi şi va consolida stabilitatea şi prosperitatea naţiunii lor".

De la Belgrad, ale cărui relaţii cu Croaţia s-au ameliorat treptat, preşedintele sârb Boris Tadici a fost printre primii care au felicitat Zagrebul, cu gândul la ambiţiile europene ale ţării sale, care aşteaptă un răspuns la cererea sa de a primi statutul de ţară candidată la aderare.

Rata de participare a fost de 43,58 la sută, cu mult mai mică decât cea înregistrată la alegerile legislative din decembrie, potrivit Comisiei Electorale.

Bucuros de rezultatul votului, premierul social-demcorat Zoran Milanovici a deplâns rata de participare redusă, apreciind că este, parţial, un mesaj pentru Guvernul său - instalat în urmă cu o lună - din partea populaţiei care suferă din cauza situaţiei economice dificile a ţării.

Înaintea scrutinului, liderii politici croaţi au subliniat că votul în favoarea integrării în UE este decizia cea mai importantă de la independenţa obţinută cu preţul unui război (1991-995) cu rebelii sârbi susţinuţi de Belgrad, soldat cu 20.000 de morţi.

Duminică, cel mai mare cotidian local, Vecernji List, titra: "Ziua deciziei: Europa sau Balcanii", o aluzie la instabilitatea cunoscută din această regiune, marcată de conflicte sângeroase în anii '90, după destrămarea Iugoslaviei.

Entuziasmul proeuropean, de 80 la sută în sondaje în 2003, s-a estompat de-a lungul negocierilor (2005-2011) din cauza criteriilor dure fixate de Bruxelles, a cărui intransigenţă a fost adeseori percepută ca un şantaj, dar mai ales din cauza crizei economice care afectează UE.

Euroscepticii denunţă "pierderea suveranităţii" acestei ţări mici cu 4,2 milioane de locuitori.

După anunţarea rezultatelor, Zeljko Sacici, preşedintele unui partid ultranaţionalist, a calificat rezultatul referendumului drept o "înfrângere pentru libertatea şi independenţa Croaţiei".

Știre preluată de la: Mediafax

vineri, 9 decembrie 2011

Croaţia a semnat tratatul de aderare la UE

Croaţia a semnat vineri la Bruxelles tratatul care îi va permite să devină în iulie 2013 cel de-al 28-lea stat al Uniunii Europene, după ce documentul va fi aprobat de populaţie printr-un referendum şi după ce va fi ratificat de cele 27 de state membre.

După o noapte lungă de negocieri la Bruxelles, liderii europeni au parafat, în absenţa remarcată a preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, tratatul de aderare cu premierul croat în exerciţiu Jadranka Kosor şi preşedintele Ivo Josipovic, finalizând astfel cei şase ani de negocieri de aderare. Franţa a fost reprezentată de ministrul pentru afaceri europene Jean Leonetti.

"Sunteţi călduros bineveniţi în familia europeană", le-a spus liderilor croaţi preşedintele UE Herman Van Rompuy, adăugând însă că acesta 'nu este încă sfârşitul drumului pentru Croaţia'. "Reformele trebuie să continue înainte de data aderării", a subliniat el.

"Asistăm la un eveniment istoric care, măsurat în funcţie de importanţa sa pentru poporul croat, nu are egal decât în declaraţia de independenţă a ţării noastre", a afirmat preşedintele croat.

Şeful guvernului croat va participa vineri, pentru prima dată, la un summit european, dar în calitate de observator.

UE a creat în ceea ce priveşte Croaţia un sistem de monitorizare pentru a se asigura că Zagrebul îşi va continua eforturile de reformă până în iulie 2013.

Comisia Europeană va elabora rapoarte asupra stadiului de implementare a reformelor în sistemul judiciar, în domeniul concurenţei şi în cel al luptei împotriva crimei organizate şi corupţiei.

Dacă Zagrebul îşi relaxează eforturile, atunci executivul european va putea să-i trimită scrisori de avertisment, care ar putea fi urmate de eventuale sancţiuni decise de cele 27 de state membre (spre exemplu prin îngheţarea fondurilor europene).

După Slovenia în 2004, Croaţia este a doua din cele şase foste republici iugoslave care va adera la UE, o perspectivă promisă tuturor statelor din Balcanii de Vest.

Ştire preluată de la: Agerpres

joi, 1 decembrie 2011

Parlamentul European a aprobat aderarea Croaţiei la UE

Parlamentul European a aprobat joi aderarea Croaţiei la UE, cerând însă Zagrebului să depună eforturi suplimentare pentru a combate corupţia şi crima organizată.

Aderarea Croaţiei la UE a fost aprobată cu 564 de voturi pentru, 38 împotrivă şi 32 de abţineri.

Acordul Parlamentului era ultimul obstacol juridic înainte de semnarea tratatului de aderare prevăzut la summitul liderilor europeni din 8 şi 9 decembrie, la Bruxelles. Tratatul urmează să fie apoi ratificat de fiecare dintre cele 27 state ale UE. La încheierea acestui proces, fără îndoială la 1 iulie 2013, Croaţia va deveni cel de-al 28-lea stat membru al UE.

Recunoscând că Croaţia este pregătită pentru aderare, deputaţii au invitat Zagrebul să se ocupe de "provocările care persistă, în special în domeniile reformelor justiţiei, luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate".

Parlamentul European le-a cerut, de asemenea, autorităţilor croate să îşi multiplice eforturile în vederea "urmăririi în justiţie a crimelor de război, respectarea tuturor recomandărilor Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie şi încurajarea întoarcerii refugiaţilor de război, în special sârbi".

"Astăzi este o zi bună pentru Croaţia şi pentru UE", a declarat preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek.

"În pofida gravei crize economice şi politice, UE rămâne un pol de atracţie puternic pentru ţările învecinate care caută stabilitate şi securitate", a remarcat, la rândul său, liderul liberalilor europeni, belgianul Guy Verhofstadt.

"Aderarea Croaţiei este începutul unui nou viitor pentru ţară şi sperăm că ea reprezintă o etapă către securitate şi stabilitate în toată regiunea Balcanilor de Vest", a adăugat el.

Croaţia şi-a depus cererea de aderare la UE în 2003 şi în 2004 a obţinut statutul de ţară candidată. Negocierile de aderare au început în 2005.

În cadrul summitului din 8 şi 9 decembrie, liderii europeni trebuie să se pronunţe asupra statutului de candidat la UE al Serbiei. Dar din cauza recentelor incidente survenite în nordul Kosovo, este puţin probabil ca acesta să îi fie acordat.

Ştire preluată de la: Mediafax

miercuri, 30 noiembrie 2011

Deputaţii europeni votează aderarea Croației la UE, pe 1 decembrie

Parlamentul European (PE) va vota, pe 1 decembrie, asupra aderării Croației la Uniunea Europeană (UE), ulterior tratatul de aderare urmând să fie semnat și ratificat de cele 27 de state membre.

Croația va organiza un referendum în 30 de zile de la semnarea tratatului. Se estimează că pe 1 iulie 2013 Croația va deveni al 28-lea stat membru UE.

Propunerea - făcută de socialistul austriac Hannes Swoboda - de acordare a aprobării Parlamentului European a fost votată în comisia pentru afaceri externe pe 17 noiembrie. Swoboda se așteaptă ca „o vastă majoritate a Parlamentului European“ să sprijine decizia comisiei.

Parlamentul va vota și un raport nelegislativ care încurajează Croația să abordeze provocările încă existente, în special în domeniul juridic și în combaterea corupției și a crimei organizate.

Croația a trimis cererea de aderare la Uniunea Europeană în 2003. Statutul de țară candidată a fost acordat de Consiliul European în 2004. Negocierile privind aderarea au început în octombrie 2005, după ce Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie a decis că țara cooperează pe deplin cu acesta. Negocierile s-au încheiat pe 30 iunie 2011.

Uniunea Europeană este cel mai important partener comercial al Croației. PIB-ul Croației este de 63,2% din cel al UE (2008).

Croația este situată în sud-estul Europei, la Marea Adriatică. Are capitala la Zagreb, o populație de 4,4 milioane de locuitori și o suprafață de 56.594 km2. Limba oficială este croata. Și-a câștigat independența pe 25 iunie 1991.

Sursa: Parlamentul European

joi, 29 septembrie 2011

Tratatul de aderare a Croaţiei la UE va fi semnat la 19 decembrie la Varşovia

Tratatul de aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană va fi semnat la 19 decembrie la Varşovia, a semnalat joi purtătorul de cuvânt al preşedinţiei poloneze a UE, Konrad Niklewicz.

“Trimitem ţărilor şi instituţiilor UE invitaţii la ceremonia semnării tratatului, la 19 decembrie, la Varşovia”, a declarat Konrad Niklewicz, pentru AFP.

La 17 septembrie, premierul polonez Donald Tusk, a cărui ţară exercită preşedinţia semestrială prin rotaţie a UE, i-a remis omologului său croat, Jadranka Kosor, proiectul Tratatului de aderare a Croaţiei la blocul european.

Croaţia a încheiat la 30 iunie negocierile de aderare începute în 2005 şi urmează să devină membru al Uniunii la 1 iulie 2013, fiind a doua fostă republică iugoslavă care se integrează în UE, după Slovenia, membru al UE din 2004.

Înainte de semnare, textul tratatului de aderare mai trebuie să fie aprobat de Parlamentul European, adaugă sursa citată.

Știre preluată de la: Agerpres

vineri, 1 iulie 2011

Croaţia a încheiat negocierile de aderare la UE

Croaţia a încheiat, joi, cu succes, negocierile de aderare la Uniunea Europeană şi ar trebui să devină cel de-al 28-lea membru al blocului comunitar la 1 iulie 2013, a anunţat preşedinţia ungară a UE.

"Este o zi istorică pentru Croaţia şi pentru Uniunea Europeană (...) Dacă totul se desfăşoară cum este prevăzut, Croaţia va deveni cel de-al 28-lea membru al UE începând cu 1 iulie 2013", a declarat la Bruxelles ministrul ungar de Externe, Janos Martony, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE.

"Putem de acum să spunem că obiectivul este o integrare începând cu 1 iulie 2013", a adăugat el.

Vicepremierul croat care se ocupă de Afaceri Europene Gordan Jandrokovic a subliniat că aceasta este o zi "importantă pentru Croaţia".

El a promis că ţara sa va fi unul dintre"principalii avocaţi" ai extinderii UE cu alte ţări din Balcani.

Croaţia a încheiat oficial, joi, cu câteva ore înainte de terminarea preşedinţiei ungare a UE, negocierile de aderare începute în 2005, după ce a obţinut săptămâna trecută acordul liderilor europeni.

Capitolele, în număr de 35 în total, au jalonat acest lung parcurs al negocierilor. Acestea urmăresc ca o ţară candidată să îşi adapteze legislaţia normelor europene în toate domeniile: justiţie, drepturi fundamentale dar şi concurenţă, transporturi, energie, politică economică şi monetară, agricultură, pescuit, fiscalitate.

Discuţiile au durat mult pe dosarele justiţiei, UE cerând progrese în materie de luptă împotriva corupţiei, urmărirea criminalilor de război şi cooperarea cu Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie de la Haga, precum şi o reformă a justiţiei care să asigure independenţa judecătorilor.

Următoarea etapă este redactarea tratatului de aderare. Zagrebul speră că documentul de aproximativ 100 de pagini, care trebuie redactat în cele 23 de limbi oficiale ale UE şi în croată, va fi gata până la sfârşitul anului.

Într-o declaraţie adoptată vineri în cadrul unui summit la Bruxelles, şefii de stat şi de guvern din cadrul UE au aprobat deja de facto încheierea negocierilor, deschizând uşa blocului comunitar pentru Zabreb şi exprimându-şi speranţa că tratatul de aderare va fi semnat "înainte de sfârşitul anului".

Ştire preluată de la: Mediafax